Nivelul de ALERTĂ TERORISTĂ în România ar putea fi ridicat? Ce spune Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost prezentată o evaluare a stării de securitate a României din perspectiva riscurilor şi ameninţărilor de natură teroristă, iar instituţiile cu atribuţii în domeniu au dat asigurări că în acest moment nu sunt raţiuni care să justifice ridicarea nivelului de alertă teroristă peste albastru-precaut, cât este în prezent.
Preşedintele Iohannis a precizat, într-o declaraţie de presă susţinută
„Am fost asigurat de toate instituţiile statului cu responsabilităţi în materie, că nu există în acest moment raţiuni care să necesite ridicarea nivelului de alertă teroristă mai sus de nivelul la care este în prezent, albastru-precaut”, a anunţat preşedintele.
Şeful statului a mai spus că în şedinţa CSAT s-a decis ca Ministerul Afacerilor Externe să realizeze şi să prezinte Consiliului o strategie adaptată cu privire
PREMIERĂ // Festivalul Filmului European va debuta la Bucureşti chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, şi se va încheia la Chişinău, pe 8 iunie: Ce filme vor fi proiectate în R. Moldova
Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, după transmiterea la Bruxelles a Contribuției NAȚIONALE la Pachetul de EXTINDERE al Comisiei Europene pentru 2024: „Integrarea europeană este proiectul nostru al tuturor”
Valul de praf saharian s-a împrăștiat! Agenția de Mediu: În ziua de 24 și la începutul zilei de 25 aprilie, în spațiul aerian al R. Moldova nu au fost identificate particule de praf de origine africană