Ion Ceban: Dorin Chirtoacă trebuie „dat în căutare de Interpol” și arestat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Edilul capitalei Dorin Chirtoată trebuie reținut și condamnat pentru faptul că municipiul a pierdut în ultimii ani „sute de hectare de pământ și miliarde de lei”, spune liderul fracțiunii socialiste din cadrul Consiliului Municipal Chișinău, Ion Ceban.

Astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău, consilierii au examinat proiectul de decizie „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea licitațiilor funciare cu strigare în mun. Chișinău”, iar în context Ceban a declarat că primăria este „delapidată” de „spaima tancurilor rusești”.

„Doar în ultimii ani municipalitatea a pierdut sute de hectare de pamânt și miliarde de lei. Vedeți doar raporturile Expert-grup, CNA, Curtea de Conturi dar și materiale PG”, a spus Ceban.

De asemenea potrivit socialistului doar astăzi Curtea de Conturi a anunțat că circa 1 miliard de lei au fost gestionați prost de către conducerea primăriei Chișinău.

„Între timp Curtea de Conturi constată în raportul de azi că aproape 1 miliard de lei au fost cheltuiți, gestionați prost. Primăria delapidată de ‘spaima tancurilor rusești’”, ironizează Ceban.

„Așteptăm mandat de arest pe numele Dorin Chirtoacă și ‘dare în căutare la Interpol’”, a conchis Ion Ceban.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...