6/05/2016

O mie de morminte au fost vândute de Primăria comunei Vălcineț, raionul Ocnița, unei societăți comerciale la preț de 8 mii lei. La rândul său, firma a cedat o parte din cimitirul localității unei societăți de producere a betonului, iar într-un final beneficiarul terenului a ajuns un lichidator de firme.

Cimitirul-Valcinet-1

Vălcineț este o localitate de pe malul Nistrului, situată la 5 kilometri de postul vamal de la frontiera cu Ucraina: Otaci – Moghiliov Podolsk. Aici Paștele Blajinilor, sărbătoare religioasă de pomenire a celor decedați, va avea loc duminică, 8 mai. În ajun, locuitorii comunei, au aflat că autoritățile locale au vândut jumătate din cimitir.

Vânzarea
Contractul de vânzarea a unui teren cu suprafața de peste 24 de hectare, proprietatea Primăriei satului Vălcineț, din care aproape un hectar este ocupat de cimitir, a fost semnat în 2010. Între timp, terenul și-a schimbat de câteva ori proprietarii.

În urma tranzacției, proprietar al terenului pe care se află și cimitirul a devenit firma moldo-americană Hermesprom Limited SRL, care a achitat peste 220 mii de lei. Detalii, AICI

Pe site-ul companiei este menționat că firma „este lider în producerea nisipului de cuarț, pe piața din Republica Moldova” și că deține toate drepturile pentru prelucrarea și îmbogățirea nisipului de cuarț din regiunea comunei Vălcineț.

Conform datelor Camerei Înregistrării de Stat, acționarul majoritar al firmei Hermesprom, fondată în 2009, este cetățeanului SUA, Valerii Tretiatcenco, originar din Republica Moldova. Detalii, AICI

Sechestrul
În 2014, executorul judecătoresc Anatolie Grossu aplică sechestru pe terenul de 24 de hectare, inclusiv pe o parte din cimitir, pentru o pretinsă datorie de peste 200 mii lei pe care Hermesprom urma să o întoarcă pe contul societății pe acțiuni Beton. În urma sechestrului, Hermesprom pierde terenul, iar noul proprietar devine SA Beton.

În 2015 are loc o nouă tranzacție. SA Beton, aflată în procedură de faliment, transmite terenul lui Alexei Macovețchi, persoana care, de fapt, se ocupă de lichidarea SA Beton.

Între timp, Hermesprom a contestat în instanța de judecată sechestrul aplicat de executorul judecătoresc din motiv că documentele ar fi fost falsificate. Acum două luni, Curtea de Apel Bălți a respins solicitarea Hermesprom printr-o decizie irevocabilă, lăsându-l proprietar pe lichidatorul Alexei Macovețchi. Detalii, AICI

Contactat de RISE, Macovețchi susține că a primit terenul de la SA Beton în schimbul unei datorii salariale.

Eroarea autorităților
Fostul primar Piotr Grossu, cel care a semnat actul de vânzare-cumpărare a terenului, dă vina pe fostul inginer cadastral, Ivan Filipciuc.

Nu știu cum cimitirul a ajuns în proprietate privată. Filipciuc (inginerul cadastral-n.r.) este la curent cu vânzarea. El a fost cel care a pregătit pachetul de documente pentru înregistrarea terenului la Cadastru. Îmi amintesc că atunci s-au vândut câteva terenuri mari unei companii moldo-americane, care vroia să facă o carieră de nisip. Anterior, terenul a fost de uz public, format, în mare parte, din pârloage și râpe”, declară fostul primar.

Și consilierul Vitali Ciumac, cel care în 2010 a prezidat una dintre ședințele consiliului sătesc, în cadrul căreia s-a luat decizia de vânzare a terenului, se declară nevinovat și aruncă vina pe inginerul cadastral. „Dacă s-ar ivi ocazia să vindem din nou pământul, aș recomanda, să fie vândut din nou. Este pământ neproductiv. Loturi de acest gen au mai rămas destule în jur. Faptul că o parte din cimitir a trecut în proprietate privată este greșeala fostului inginer cadastral”, spune Ciumac.

De cealaltă parte, fostul inginer cadastral spune că nu a fost informat despre decizia de vânzare a terenului, asta chiar dacă semnătura lui apare în documente. După ce i-am prezentat documentul semnat de el, ne-a spus că este pentru prima dată când vede acest act.

Ivan Filipciuc, fost inginer cadastral: Am auzit că acest teren a fost vândut. Însă eu nu am participat la măsurarea terenului și nici la ședințele primăriei la care au fost discutate formarea și vânzarea acestui teren.

În timp ce documentam acest subiect, autoritățile locale au intervenit cu modificări cadastrale, iniţiind procedura de delimitare a cimitirului de restul lotului vândut acum 6 ani.

La cererea autorităților am restituit lotul unde este amplasat cimitirul”, susține lichidatorul de firme Alexei Macovețchi, actualul proprietar al terenului.

Natalia ZVARIȘ (Nord-info, Edineț), Vladimir THORIC (RISE Moldova)


Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului „Jurnalism de Calitate pentru Democrație”, implementat în baza unui grant acordat de către Uniunea Europeană. Suma grantului oferit de Uniunea Europeană acoperă 90% din costurile totale ale proiectului. Co-finanțarea proiectului pentru anul 2016 este asigurată de Biroul pentru Drepturile Omului și Muncă din cadrul Departamentului de Stat al SUA.

Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.
Comenteaza acest articol