SALVAREA sau LICHIDAREA celor trei bănci „cu probleme”? Ce recomandă experții
Indiferent de soluția aleasă pentru cele trei bănci cu probleme: salvare sau falimentare, aceasta presupune o injecție financiară enormă și nu este exclus ca lichidarea lor să fie mai costisitoare decât salvarea, susține expertul Alexandru Fala în analiza „Criza din sistemul bancar - principalul pericol pentru securitatea națională și economică”.
Potrivit expertului din cadrul Centrului „Expert-Grup”, în cazul salvării Băncii de Economii, Unibank și a Băncii Sociale vor fi necesare fonduri pentru recapitalizare și asigurarea cu lichidități a instituțiilor financiare.
„Dacă se optează pentru lichidarea băncilor, vor fi necesare surse pentru a rambursa sumele depuse sub forma de depozite. Nu este exclus că soluția lichidării băncilor ar putea fi mult mai costisitoare, deoarece ar putea avea ample urmări nefaste”, se arată în comentariul economic.
Alexandru Fala susține că lichidarea unei bănci ar putea alarma populația, care „ar putea anticipa eronat o prăbușire a întregului sector financiar și s-ar avânta în retragerea masivă a depunerilor”.
„Acest fapt ar duce la o scădere bruscă a volumului de lichidități deținut de bănci și ar impune BNM să finanțeze din nou instituțiile financiare. Nu este exclus că soluția finală ar putea fi o îmbinare dintre salvare și lichidare. Iar în acest context pentru a diminua riscurile ar trebui lichidată banca care are o importanță socială mai mică”, susține expertul economic.
Amintim că Banca de Economii, Unibank și Banca Socială se află sub administrare specială în urma depistării unor tranzacții suspecte în valoare de 17 miliarde de lei. Statul deține în Banca de Economii un pachet de acțiuni de peste 56%.
Bătrânii și copiii din Mitropolia Basarabia primesc sprijin din partea Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, în cadrul Campaniei de Paști
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”