A început rezervarea locurilor în zona de camping la festivalul GUSTAR 2016

Participanții la Festivalul Internaţional GUSTAR 2016 își pot rezerva din timp un loc pentru cort în zona de camping. Pentru comoditatea vizitatorilor, organizatorii au început deja a recepționa cererile și îi îndeamnă pe doritori să își aleagă locul preferat și să nu amâne rezervarea.

Cea de-a VI-a ediție a festivalului se va desfășura între 5-7 august, în lunca râului Răut, în s. Furceni, Parcul Național Orhei, unde a fost amenajată o peninsulă separată pentru camping, supranumită și Peninsula Vacanței. Campingul cu capacitatea de a găzdui o mie de persoane este împărțit în trei zone, pentru asigurarea confortului fiecărui vizitator al festivalului.

  • Young zone (100 de locuri) este destinată tinerilor care vor să se distreze până dimineață, ceea ce înseamnă că această zonă va fi activă 24/24.
  • Friend zone (100 de locuri) este destinată cuplurilor și găștilor care vor să se distreze, dar cu limite. Astfel, începând cu ora 2:00 până dimineață va fi asigurată liniștea și securitatea acestei zone.
  • Family zone (70 de locuri) este zona destinată familiilor, pentru cei care vin însoțiți de copii și a căror activitate are loc ziua. Pentru ei liniștea și securitatea va fi asigurată începând cu ora 23:00.

Pentru a rezerva un loc de camping, vezi harta, alege strada și numărul locului unde ai prefera să îți amplasezi cortul, apoi sună la nr. 022 233898 și fă rezervarea. Asigură-te că deții un abonament care îți asigură locul în camping. Zona de camping din cadrul GUSTAR 2016 va corespunde tuturor necesităților oaspeților doritori de a rămâne peste noapte în lunca Răutului. Mai mult, în zona campingului, chiar de dimineață, vor avea loc sesiuni de gimnastică sportivă și yoga, iar tarabele din Zona Bucatelor vor fi deschise mai devreme, pentru a asigura confortul vizitatorilor. Marele avantaj al Peninsulei Vacanței va fi dușul special amenajat pentru oaspeți. Special pentru rezidenții campingului va fi amenajată și o zonă pentru parcarea mașinilor.

Festivalul GUSTAR este realizat de „Sens Music” cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei și de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA. Partenerul evenimentului este Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova. Pentru informații și rezervări de bilete accesați www.gustar.md sau www.biletonline.eu

Parteneri ai Festivalului GUSTAR 2016:
Ministerul Mediului al Republicii Moldova, Consiliul Raional Orhei, Primăria Comunei Ivancea, Centrul Național al Tineretului „iYoung”, Civic Fest, Înghețată Sandra, Bere Chișinău, SKYLED, LAGMAR IMPEX.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.