01:29:43 20.04.2024
Stiri

Veste PROASTĂ pentru judecători. Acțiunile de regres au fost declarate CONSTITUȚIONALE

Social 25.07.2016 17:28 Vizualizări1727 Autor: Ziarul National
Veste PROASTĂ pentru judecători. Acțiunile de regres au fost declarate CONSTITUȚIONALE


Acțiunile de regres în privința judecătorilor sunt constituționale, a decis astăzi Curtea Constituțională.

Astfel, toate procesele de judecată inițiate de Ministerul Justiției împotriva magistraților și a procurorilor care se fac vinovați de condamnarea R. Moldova la CEDO vor fi deblocate, după o pauză de mai bine de patru luni.

În hotărârea dictată astăzi, Curtea a subliniat că, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, judecătorii trebuie să beneficieze de libertatea neîngrădită de a soluţiona cauzele în mod imparţial, în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi propriile aprecieri. Totuși, Curtea a reținut că, potrivit standardelor europene, este posibilă instituirea unei răspunderi disciplinare, civile sau chiar penale în privința judecătorilor, iar în anumite state europene (Bulgaria, Germania, Italia, Norvegia, Spania, Serbia ș.a.) este prevăzută răspunderea individuală a judecătorilor, însă cu stabilirea obligatorie a vinovăției.

„Prin urmare, statul este în drept să instituie la nivel național mecanisme proprii pentru restituirea sumelor achitate în procedurile în fața Curții Europene. Aceste mecanisme, la rândul lor, trebuie să funcționeze în deplină conformitate cu normele internaționale și naționale. Astfel, instituția regresului în sine nu este contrară Constituției, atât timp cât prin mecanismul de atragere la răspundere sunt respectate garanțiile inerente independenței judecătorilor”, au mai stabilit judecătorii Curții Constituționale.

Amintim că aceștia au fost sesizați să verifice constituționalitatea măsurii de regres aplicată în cazul judecătorilor, după ce ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a anunțat, încă în ianuarie, că va iniția mai multe acțiuni de regres în judecată pentru a recupera banii pierduți de R. Moldova la CEDO din cauza unor judecători, procurori sau funcționari din republică.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md