„Amnesty International dispune de informaţii credibile conform cărora poliţia turcă din Ankara şi Istanbul îi menţine pe deţinuţi în poziţii dureroase pe perioade care pot ajunge şi până la 48 de ore", a anunţat acest ONG într-un comunicat, în care mai făcea referire la privarea de hrană şi de apă, injurii, ameninţări şi, „în cazurile cele mai grave", lovituri, tortură şi violuri.

Potrivit EFE, directorul AI pentru Europa, John Dalhuisen, a cerut „autorităţilor turce să-şi respecte angajamentele" internaţionale în materie de drepturile omului. Totodată, Dalhuisen le-a mai cerut „să nu abuzeze de starea de urgenţă călcând în picioare drepturile deţinuţilor" şi a amintit că „interzicerea torturii este absolută şi nu poate fi încălcată sau suspendată".

AI a cerut Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT) să facă o vizită de urgenţă în Turcia pentru a supraveghea condiţiile de detenţie. În acest context, Dalhuisen a amintit că Turcia, în calitate de membră a Consiliului Europei, are obligaţia să coopereze cu CPT, singurul organism autorizat să efectueze vizite pe teren la toate locurile în care există deţinuţi în Turcia, alegând după propria voinţă momentul şi locul.

Organizaţia a avertizat că „observatori independenţi" trebuie să poată avea acces „la toate centrele de detenţie, oficiale şi neoficiale" din Turcia, unde „peste 10.000 de oameni au fost reţinuţi după puciul ratat" din 15 iulie. AI a mai atras atenţia că creşterea perioadei de detenţie provizorie de la 4 la 30 de zile sporeşte riscul ca deţinutul să fie torturat şi maltratat.

„Este de înţeles că Turcia este preocupată de securitatea publică în aceste momente, dar nicio circumstanţă nu poate justifica tortura şi alte rele tratamente sau detenţia arbitrară", insistă Dalhuisen.