Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Curăţarea zăpezii şi ţurţurilor de pe clădirile din Chişinău

   2344

Primăria Chişinău solicită proprietarilor de clădiri să cureţe acoperişurile de zăpadă şi de ţurţurii de gheaţă, pentru a evita eventuale accidentări ale persoanelor sau avarierea automobilelor parcate în zonele respective.

Avertizările emise de municipalitate sunt adresate în special gestionarilor fondului locativ, administratorilor de clădiri de menire socială (instituţii preşcolare şi preuniversitare, medicale, de cultură şi agrement etc.), precum şi altor clădiri cu aglomerări de persoane, indiferent de forma de proprietate.

Autorităţile municipale fac un apel şi către cetăţeni, pentru a lua măsurile necesare, astfel încât ţurţurii formaţi la nivelul balcoanelor şi acoperişurilor să fie înlăturaţi în condiţii de siguranţă.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău