17:41:38 25.04.2024
Stiri

Șase milioane de lei pentru PREMIEREA polițiștilor care au apărat casa și oficiul lui Vlad Plahotniuc pe 24 aprilie

Social 23.07.2016 14:02 Vizualizări7398 Autor: Ziarul National
Șase milioane de lei pentru PREMIEREA polițiștilor care au apărat casa și oficiul lui Vlad Plahotniuc pe 24 aprilie


Guvernul R. Moldova a adoptat o hotărâre care prevede premierea oamenilor legii implicați în asigurarea ordinii publice în timpul protestelor din 24 aprilie curent.

Amintim că, în acea zi, Platforma Demnitate și Adevăr a organizat o amplă acțiune de protest împotriva guvernării. Sute de polițiști au fost mobilizați pentru a asigura ordinea publică. Între forțele de ordine și protestatari au avut loc ciocniri violente în preajma cartierului în care locuiește controversatul vicepreședinte al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, dar și lângă clădirea în care acesta își are sediul, Global Business Centre.

În ziua protestului, clădirea a fost apărată de câteva cordoane formate din zeci de polițiști.

Astfel, pentru că nu au permis degenerarea acțiunilor de protest în violențe, oamenii legii vor primi 6,7 milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului. De asemenea, vor fi premiați și angajații structurilor speciale de forță subordonate Ministerului Justiției, care au participat la asigurarea ordinii publice pe 24 aprilie.

Hotărârea de Guvern a fost publicată ieri în Monitorul Oficial. În aceeași ediție a publicației a apărut și hotărârea de Guvern prin care au fost alocate 9,3 milioane de lei în vederea achiziționării lucrărilor și serviciilor pentru instalarea unor sisteme de protecție suplimentară la clădirea Parlamentului Republicii Moldova.

Decizia a fost luată încă în luna februarie, după protestele violente de la sediul Parlamentului, în ziua în care a fost învestit Guvernul Filip.

Din acești bani a fost instalată peliculă antiglonț la geamuri, rezistentă inclusiv la explozii, și gratii la ușile și ferestrele de la primele nivele.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md