Wikileaks a publicat peste 20 de mii de e-mail-uri ale echipei de campanie a lui Clinton

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Site-ul de dezvăluiri WikiLeaks a făcut publice vineri aproximativ 20.000 de e-mailuri ale echipei de campanie a lui Hillary Clinton, cu două zile înainte de Convenția Partidului Democrat, informează DPA.

Documentele arată clar cât de dificilă a fost confruntarea cu senatorul Bernie Sanders din alegerile primare democrate. Într-unul dintre e-mailuri, șefa Partidului Democrat, Debbie Wasserman Schultz, îl numește ‘mincinos afurisit’ pe un reprezentant al lui Sanders, scrie Agerpres.

Alte e-mailuri detaliază cum donatorii primesc ca recompense acces la petreceri și bilete gratuite la diferite evenimente.

WikiLeaks susține că această nouă serie de dezvăluiri despre candidata democrată la Casa Albă (‘Hillary Leaks’) cuprinde 19.252 de e-mailuri.

Convenția Partidului Democrat va începe luni la Philadelphia. Hillary Clinton ar urma să fie desemnată oficial candidata partidului la alegerile pentru Casa Albă din noiembrie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...