Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Fiul unui funcţionar de rang…

Fiul unui funcţionar de rang înalt, căutat de Interpol, se plimbă liber prin Chişinău

Sergiu Trocin, fiul membrului Curţii de Conturi Gheorghe Trocin, este condamnat în România la 8 ani de închisoare şi este dat în căutare internaţională de poliţia română, dar „neobservat” de poliţia din R. Moldova.

Presa de la Chişinău a relatat în detalii despre accidentul tragic în care a decedat un copil de 6 ani şi în care a fost implicat Gheorghe Trocin. La acel moment, în noiembrie 2013, puţini ştiau că unul dintre fiii funcţionarului era dat în căutare de forţele de ordine din România. Chiar şi aşa, acesta nu se ascundea de poliţie, fiind văzut la Spitalul de Urgenţă din Chişinău, unde era internat tatăl său.

Fiul membrului Curţii de Conturi, implicat în crimă organizată

Sergiu Trocin, de 30 de ani, deţine cetăţenia R. Moldova şi a României. Bărbatul este căutat de Interpol pentru apartenenţa la o grupare infracţională organizată, pentru fals şi înşelăciune. Tânărul a fost condamnat la 8 ani de puşcărie într-un dosar în care figurează alte aproximativ 30 de persoane. Presa românească a numit acest caz „Caracatiţa moldovenească a ţigărilor de contrabandă”. Gruparea criminală, formată din cetăţeni moldoveni, arabi şi români, a pus pe roate o întreagă industrie de falsificare a ţigaretelor. Ofiţerii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) din România au anunţat că Trocin a fost implicat în acea grupare criminală, care s-a constituit prin 2009 şi a cărei activitate a fost stopată spre finele anului 2010. Acest grup infracţional a pus pe roate cel puţin cinci fabrici ilegale de ţigarete, care foloseau mărci înregistrate pe numele unor firme autorizate. Gruparea a introdus în România utilaje pentru fabricarea şi ambalarea ţigaretelor. Acestea erau aduse din alte ţări, inclusiv din R. Moldova, şi erau întreţinute prin consultanţă cu specialişti de la Chişinău. Autorităţile române apreciază prejudiciul adus de această entitate criminală la aproximativ 10 milioane de lei româneşti, echivalentul a 40 de milioane de lei moldoveneşti.

În 2012, Curtea de Apel din Bucureşti i-a menţinut lui Trocin sentinţa de condamnare la 8 ani de închisoare, dar acesta a reuşit să fugă de justiţia românească. Acum, locuieşte la Chişinău, unde este în siguranţă, fiind protejat şi de tatăl său.

506-sergiu-trocin2Reporterii ZdG l-au găsit în mai puţin de 24 de ore

Reprezentanţii biroului Interpol din R. Moldova ne spun că Trocin e de negăsit. „Am informat Procuratura Generală şi Inspectoratul de Poliţie că acest cetăţean al R. Moldova este dat în căutare internaţională. Au fost informate organele teritoriale (Inspectoratul de Poliţie Centru), care ne-au comunicat că nu l-au găsit la domiciliu. Cei de la Inspectoratul Naţional de Investigaţii (INI) au fost şi ei la el acasă, i-au chestionat rudele. Avem declaraţiile lor, dar el nu a fost de găsit. I-am informat pe colegii din România că cetăţeanul cutare locuieşte în locul cutare şi nu a fost de găsit”, ne explică Fredolin Lecari, şeful Interpol în R. Moldova.

Timp de doi ani, poliţia de la noi nu a reuşit să-l localizeze pe Trocin. De altfel, localizarea lui Trocin pare o misiune imposibil de realizat. Nu şi pentru reporterii ZdG, care au dat de el în mai puţin de 24 de ore. Am descoperit întâmplător numele şi fotografia lui Sergiu Trocin pe pagina Interpol vineri seara, 6 februarie, iar în amiaza zilei de 7 februarie l-am întâlnit. Acesta, bine dispus, venise fără frică de a fi arestat la Liceul „Mihai Eminescu”, de pe str. Varşovia nr. 2, din Chişinău, să-şi revadă colegii şi profesorii în ziua de întâlnire cu absolvenţii. „De ce să mă tem, poliţia şi biroul Interpol din R. Moldova ştiu unde mă aflu, nu mă ascund. Pur şi simplu, aştept o decizie definitivă în acest caz. Dosarul se examinează acum la Înalta Curte de Casaţie din Bucureşti”, ne-a spus Trocin.

Am întrebat reprezentanţii INI dacă l-au căutat, dar aceştia ne-au redirecţionat la Procuratura Generală, unde ni s-a spus că aici nu se ştie nimic despre cetăţeanul R. Moldova dat în căutare de instanţele din România. Adrian Jovmir, şeful serviciului de presă al Poliţiei Municipale, ne spune şi el că numele lui Sergiu Trocin nu se află în listele persoanelor date în căutare.

506-sergiu-trocin33Sergiu Trocin nu riscă să fie extrădat

Tânărul este activ pe reţelele de socializare şi postează, fără frică, fotografii cu sine realizate în centrul Chişinăului, deoarece, chiar dacă poliţiştii ar face un efort şi l-ar găsi, el nu riscă să fie extrădat.

„Chiar dacă va fi găsit, Trocin nu riscă să facă puşcărie în România”, ne explică avocatul Vlad Gribincea. „Potrivit Constituţiei, R. Moldova nu-şi extrădează cetăţenii, însă prin intermediul asistenţei juridice internaţionale reciproce dintre state, poate fi solicitată transferarea executării pedepsei în R. Moldova”, ne spune juristul.

Dar, pentru transferarea executării, e nevoie ca decizia în dosar să fie definitivă, ne spune Vladimir Grosu, viceministrul Justiţiei. „Dacă România intenţionează ca sentinţa emisă acolo să fie recunoscută în R. Moldova, e nevoie să înainteze un pachet de acte care, obligatoriu, ar trebui să conţină un certificat că sentinţa este irevocabilă şi pasibilă de a fi executată”, menţionează funcţionarul.

Odată ajunsă în R. Moldova, intră în vigoare legislaţia moldovenească, iar justiţia autohtonă îşi va spune cuvântul. Luând în calcul modul în care Sergiu Trocin a fost căutat de poliţişti, putem înţelege de ce acesta nici nu se gândeşte să facă puşcărie.

Tatăl – judecat pentru moartea unui copil

Nici procesul penal în care este inculpat Gheorghe Trocin, tatăl tânărului, membru ales de Parlament al Curţii de Conturi şi fost viceministru al Finanţelor, nu pare să avanseze. El este judecat într-un dosar de omor şi s-ar face vinovat de moartea unui copil. În noiembrie 2013, pe traseul Chişinău – Bălţi, Gheorghe Trocin a lovit din spate un automobil. În urma impactului a decedat un copil de 6 ani, iar 7 persoane, inclusiv oficialul, au fost traumatizate. Potrivit expertize cerută de procurorii din Străşeni oficialul s-ar fi deplasat cu viteza de 99 km/h şi nu a redus viteza când automobilul tamponat de el a vrut să vireze spre satul Grebleşti.

Gheorghe Trocin îşi neagă vinovăţia, iar părinţii copilului acuză justiţia că tărăgănează examinarea dosarului. „Iniţial examinarea cauzei s-a tărăgănat sub pretextul ridicării imunităţii lui Trocin, proces care a luat mult timp. Ne-a indignat faptul că Trocin nu a fost suspendat din funcţia ocupată la Curtea de Conturi. Un motiv ar fi că el deţine o funcţie de control, inclusiv asupra instituţiilor care examinează cauza, şi nu poate un funcţionar, subalternii căruia verifică procuratura sau judecata, să rămână în funcţie. De altfel, Trocin este responsabil de supravegherea organelor de forţă”, spune Victor Pantelei, tatăl băiatului decedat în accident.

Este un caz în care fiul unui funcţionar este dat în căutare internaţională, iar poliţia din R. Moldova mimează căutarea sa, fiind îndoielnică şi o viitoare condamnare a acestuia în R. Moldova. Totodată, tatăl fugarului este judecat pentru moartea unui copil, iar cazul riscă să fie tergiversat încă mulţi ani înainte, până la o decizie finală. În acest timp, Gheorghe Trocin se bucură de toate privilegiile oferite pe banii bugetarilor unui funcţionar de rang înalt.

Amintim că R. Moldova ocupă locul 105 din 175 de ţări la indicatorul corupţiei, cu unul dintre cele mai corupte sisteme ale justiţiei din Europa.