Potrivit cotidianului Bild, un atacator a fugit în centrul comercial şi a deschis focul asupra mai multor persoane, iar apoi s-a deplasat în direcţia unei staţii de metro.

Între timp, autoritatea de transport din Munchen anunţă că a oprit circulaţia mai multor trenuri, tramvaie şi autobuze după atacul armat. De asemenea, relatează Reuters citând NTV, forţele speciale au ajuns la complexul comercial în care a avut loc atacul şi unde operaţiunea de evacuare continuă.

Mai multe echipe de intervenţie ale poliţiei germane ar fi în căutarea atacatorului, scrie ziarul Bild, care citează martori oculari.

Zeci de ambulanţe ar fi ajuns la faţa locului. Conform autorităţilor, ar fi vorba despre un singur om înarmat implicat în atac. SZ scrie că este în legătură cu angajaţi din centrul comercial care sunt nevoiţi să se ascundă în propriile magazine.

Mai multe persoane au postat pe social media imagini cu elicoptere ale poliţiei în zonă, relatează thelocal.de.