Ilan Shor rămâne în arest pentru alte 30 de zile! Primarul de Orhei: Aceasta nu este justiție

Primarul orașului Orhei, Ilan Shor, va petrece alte 30 de zile în izolatorul CNA, potrivit deciziei de joi a magistraților Judecătoriei Buiucani. Aceştia au admis integral demersul procurorilor privind prelungirea mandatului de arest pe numele acestuia cu 30 de zile.

Imediat după ce a ieșit din sala de judecată, Ilan Shor a declarat presei : ”Asta nu e justiție, ci o presiune cinică din partea consulatelor străine”.

La rândul său, procurorul Andrei Băieșu s-a arătat mulțumit de decizia judecătorilor, precizând că în curând, dosarul va fi trimis în instanța de judecată.

”Este o decizie așteptată. Am avansat pe caz și sperăm ca în curând să îl transmitem în instanța de judecată”, a spus procurorul.

Pe de altă parte, avocaţii primarului au menţionat că instanța nu a luat în calcul un certificat medical emis de o clinică specializată din Israel în care se arată că Ilan Shor se află la evidență și că starea lui de sănătate este una precară. 

Potrivit acestora, Ilan Shor a conlucrat cu organul de urmărire penală, de aceea hotărârea judecătorilor este una neîntemeiată. Avocaţii au declarat că vor ataca decizia Judecătoriei Buiucani la Curtea de Apel.

Ilan Shor are statut de bănuit într-un dosar penal intentat pentru escrocherie în proporții deosebit de mari, spălare de bani și acodare de credite neperformante în perioada în care deținea fincția de președinte al consiliului de administrație al Băncii de Economii. Este vorba de o altă cauză penală, decât cea din 2014, unde Ilan Shor are statut de învinuit.

Precizăm că şedinţa instanţei a avut loc pe fondul unor proteste desfăşurate, în fața sediului Judecătoriei Buiucani de sute de persoane, care au manifestat împotriva arestării primarului de Orhei și au cerut eliberarea acestuia.Ilan Shor rămâne în arest pentru alte 30 de zile! Primarul de Orhei: Aceasta nu este justiție

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.