Trimite e-mail | Printeaza
Economie
20.07.2016

Agricultorii vor beneficia de mai multe mijloace alocate din Fondul de subvenţionare

Agricultorii vor beneficia de mai multe mijloace alocate din Fondul de subvenţionare

Cabinetul de miniștri a aprobat Hotărârea Guvernului cu privire la modul de repartizare a mijloacelor Fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli pentru anul 2016. Volumul total al finanțării este de 900 milioane de lei, inclusiv 387 milioane de lei din partea proiectului „ENPARD Moldova – Suport pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală”.
 
Conform documentului, vor fi susţinuţi întreprinzătorii care promovează şi dezvoltă  agricultura ecologică, precum şi cei care oferă servicii de consultanţă şi formare pentru producătorii agricoli. Totodată, tineri fermierii vor beneficia suplimentar de încă 15% din valoarea subvenţiei calculate.
 
Regulamentul aprobat de Executiv defineşte şi principalele cinci măsuri de susţinere a agricultorilor, acestea sunt: investiţii în gospodăriile de fermieri pentru restructurarea şi adaptarea la standardele Uniunii Europene; investiţii în prelucrarea şi comercializarea produselor agricole; pregătirea implementării măsurilor ce ţin de ecologie în agricultură; îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii agricole; servicii de consultanţă şi instruire.
 
De asemenea, agricultorii vor fi susţinuţi să  înfiinţeze livezi noi, vii, dar şi plantaţii de culturi oleaginoase. În acelaşi timp, pentru instalarea echipamentului de protecţie împotriva îngheţurilor, întreprinzătorii vor beneficia de subvenţii în sumă de circa 50 de mii de lei/ha, iar pentru protecţia împotriva  grindinei, de până la 100 de mii de lei/ha.
 
Direcţie de subvenţionare au fost identificate în dependenţă de priorităţile politicilor promovate de stat, dar şi pentru a spori competitivitatea ramurilor agroalimentare, asigurarea gestionării durabile a resurselor naturale şi dezvoltarea infrastructurii întreprinderilor agricole.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus