Linkuri accesibilitate

„Să vină să stea o zi măcar cu noi în piaţă, să vadă că noi câte două-trei zile nu vindem nimic...”


La protestul de la Chișinău
La protestul de la Chișinău

Un reportaj de la protestul micilor comercianți la Chișinău.

Zeci de comercianţi au protestat astăzi din nou în faţa Executivului, nemulţumiţi că de la 1 ianuarie anul viitor ar putea fi forţaţi să-şi înregistreze afacerile ca întreprinderi individuale. Decizia ar urma să fie luată în baza unei legi din 2008. Oamenii îşi pun speranţa în iniţiativa unui grup de deputaţi, care au propus recent prelungirea dreptului de a comercializa în baza de patentă. Pentru ca iniţiativa să aibă sorţi de izbândă în Parlament, e nevoie de avizul pozitiv al Guvernului.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:12 0:00
Link direct

Cei mai mulţi dintre protestatarii cu care am reuşit să stau de vorbă mi-au spus că sunt de prin raioane şi că i-a ajuns cuţitul la os. În faţa Guvernului ei au cerut să fie primiţi în audienţă de ministrul Economiei, Octavian Calmâc. Săptămâna trecută, vicepremierul le-a promis să analizeze timp de zece zile propunerea lor de a se prelungi dreptului de a comercializa în baza patentei. Oamenii au vrut să se asigure că executivul nu-şi retrage promisiunea şi s-au prezentat iar în faţa Guvernului. Ca să fie mai convingători, ei au „presurat” scuarul Executivului cu haine la mâna a doua. De ce, îmi explică Natalia, vânzătoare de la Căuşeni:

„Oamenii le-au împrăştiat ca să arate guvernanţilor noştri dacă se poate din aşa afaceri să faci atâţia bani ca să deschizi o întreprindere şi să plăteşti atâtea naloguri? Dacă vor trece oamenii la întreprinderi, lor le va fi convenabil, ştafurile acolo sunt mai mari.”

Europa Liberă: Dvs ce afacere aveţi?

„Eu vând diferite mărunţişuri pentru copilaşi: clămiţe, râzânele, diferite floricele.”

Europa Liberă: O soluţie, sun autorităţile, ar fi să se grupeze mai mulţi patentaşi şi să aibă un singur contabil. E un compromis?

„Cred că da, doar că la mine nu cred că vine cineva. Sunt prea multe mărunţişuri, sunt rîzînele mărunţele. E imposibil să le socoţi. Sunt de 12 lei şi de 6 lei. Contabila cred că va ameţi. Singura mea soluţie ar fi să mă închid, altfel nu voi putea lucra.”

De la întâi ianuarie, comercianţii ar putea fi impuşi să-şi deschidă firme individuale ceea ce ar însemna să cadă sub incidenţa noilor reguli, adică să elibereze cumpărătorilor bonuri de casă. Ceea ce este o cheltuială în plus din contul veniturilor tot mai modeste, spun ei. În 2008, sub presiunea protestelor, autorităţile au decis reducerea treptată a activităţilor în baza a patentei, inclusiv vânzarea cu amănuntul în pieţe, la tarabe sau tejghele. De atunci, însă, realităţile s-au schimbat, dă asigurări Antonina, vânzătoare de la Soroca, preţul pantentei s-a majorat, la fel şi impozitele pe care le plătesc comercianţii:

„Lor le convine şi lor le este bine. Să vină să stea o zi măcar cu noi în piaţă, să vadă că noi câte două-trei zile nu vindem nimic. Stăm iarna în frig, vara în clădură, cine îşi bate capul de noi? Îşi bat joc de norod şi îşi bat joc de popor!”

Europa Liberă: Dvs vreodată aţi calculat cât plătiţi lunar statului?

„Patenta, plus piaţa, apoi la paznicii care au grijă de marfă – plătim mai mult de o mie de lei. Noi uneori suntem în pierdere. Dacă ne facem câteva copeici, acestea sunt de mâncare, noi mare bogăţie nu facem. Nu ne dau voie măcar aşa, să lucrăm cu aceste copeici şi să stăm la noi în ţară.”

La protestul de la Chișinău
La protestul de la Chișinău

Cum îşi motivează autorităţile intenţia de a elimina acest fel de activitate? Decidenţii spun că patenta ar ascunde evaziune fiscală, întrucât comercianţii ar obţine venituri cu mult peste impozitele modice pe care le plătesc. Vlad, vânzător din capitală, nu exclude că ar exista şi asemenea situaţii, numai că este de datoria autorităţilor să-i tragă la răspundere pe acei care se eschivează de la plata impozitelor, crede bărbatul, şi nu să-i pedepsească pe toţi laolaltă, cu riscul de a „distruge micul business”:

„Patenta o plătesc, fondul social îl plătesc, 180 de lei patenta şi fondul social 530 de lei.”

Europa Liberă: În fiecare lună?

„Da, în fiecare lună. Vă spun sincer că atunci când am lucrat cu aparat de casă, puţin ce am contribuit la stat, eram în pierdere. Patentaşii însă plătesc înainte şi apoi lucrează, deci, banii merg la stat. Guvernarea vrea să taie găina care aduce ouă de aur!”

Anterior, Ministerul Economiei a înaintat o soluţie de compromis pentru cei care nu vor mai putea face comerţ în bază de patentă. S-a propus, de exemplu, ca întreprinderile mici şi mijlocii să fie scutite de controale pe un termen de cinci ani, să achite un impozit unic de 2-3 la sută din venitul estimabil, iar orice control efectuat să aibă un caracter consultativ. Propunerea însă a fost respinsă de reprezentanţii Asociaţiei Micului Business, care au pus la îndoială buna intenţie a guvernanţilor. Micii comercianţi s-au declarat hotărâţi să repete protestele dacă autorităţile vor ignora doleanţele lor.

Previous Next

XS
SM
MD
LG