Linkuri accesibilitate

Acord de cooperare în domeniul turismului între R. Moldova și România


La Forumul moldo-român în domeniul turismului de la Chișinău
La Forumul moldo-român în domeniul turismului de la Chișinău

Există speranța ca pachetele turistice comune cu alte state să popularizeze destinațiile moldovenești și în Japonia sau Statele Unite.

Asociațiile de turism din Republica Moldova și România au semant astăzi un acord, a cărui scop este să atragă mai mulți turiști străini în cele două state. Astfel, agențiile de turism de pe ambele maluri ale Prutului vor crea trasee și pachete turistice comune, care vor include în vacanța celor interesați obiective turistice de la poalele Carpaților, vinăriile din sudul Republicii Moldova, dar și alte locuri de interes.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:22 0:00
Link direct

Acordul semnat astăzi va oferi o șansă în plus Republicii Moldova, a cărei destinații vor fi atașate în circuitele traseelor românești. Cu alte cuvinte, de ce un chinez sau un american care va parcurge câteva mii de kilometri pentru a ajunge la Cheile Bicazului, n-ar gusta și din bucătăria moldovenească de exemplu, la numai o zi distanță. Cel puțin așa este prezentată logica acestei strategii - una avantajoasă, spune Andrei Rusu, angajatul unei agenții de turism din Chișinău, care promovează destinațiile locale pentru vizitatorii străini:

Andrei Rusu
Andrei Rusu

„Acordurile cu țările învecinate ajută, pentru că Moldova e prea mică și prea puțin populară ca să se promoveze singură. Ne-am dat seama demult că Moldova ar trebui să se promoveze la pachet, cu România, cu Ucraina. Ar trebui să învățăm din experiența lor, ar trebui să facem circuite comune cu România, și cu Ucraina.”

Acordul a fost semnat astăzi în cadrul unui forum comun, la care au participat zeci de reprezentanți ai industriei turismului. Dintre aceștia, am vorbit și cu vicepreședintele Asociației de Incoming România, Nicu Apostol, care a explicat cum este văzută această colaborare și de la București:

„Noi dorim să punem în legătură aceste companii, astfel încât să dezvolte produse comune, trasee turistice care cuprind România și Moldova, fie cu intrare prin România, fie cu intrare prin Republica Moldova, și diferite activități care pot fi făcute împreună. Astfel, vom acoperi o piață mai largă, ca și nivel de turiști, cât și companii care sunt interesante în special de pachete multi-country.”

Europa Liberă: Asta va oferi mai multe șanse pentru a promova turismul?

Nicu Apostol: „Este o tendință la nivel global, prin care turiștii, în special cei care vin de la distanțe foarte mari, vorbim aici de Asia, Statele Unite, nu doresc să viziteze doar o singură țară, ei dedicând unei vacanțe minim 10 zile. Astfel încât, în combinație cu altă țară, cresc foarte mult șansele să atragem vizitatori atât în România, cât și în Moldova.

Europa Liberă: Deci, Republica Moldova ar fi avantajată?

Nicu Apostol: „Noi credem că da, în special ținând cont de faptul că Republica Moldova este o țară mică, care poate fi parcursă în patru, cinci zile, și în combinație cu un pachet cu România am putea atrage turiști și de pe alte piețe.”

Or, piețele spre care se orientează în prezent puținele agenții care se încumetă să convingă turiștii străini să viziteze Moldova, sunt în special statele europene. Speranța este ca pachetele turistice comune cu alte state să popularizeze destinațiile moldovenești și în Japonia sau Statele Unite, spune Andrei Rusu:

„Turistul care vine de peste ocean nu vine doar pentru Moldova. Nu o să facă el zeci de mii de km tur retur doar pentru Moldova. O bună parte din turiștii care vin organizat, prin agenții de turism, sunt în vârstă, sunt de vârsta a treia, care au văzut multe destinații înainte de a veni în Moldova. Ei preferă vinul, dar nu pun mare accent pe el, și atunci tendințele se schimbă, vedem că oamenii vor autentic, vor etnofolclor și vor locații mai puțin populate de turiști. Deci, ei s-au cam săturat de destinațiile aglomerate, poluate de turismul în masă și caută în Moldova locații unde să fie ei pioneri, unde să fie primii, să vadă ceva care nu e comercial. Același turism rural, în țările vecine totul este pus la punct, de exemplu ai taxe de intrare la mănăstiri etc. În Moldova, cărarea asta încă e nebătută și prin asta ar trebui să-i atragem.”

Este știut că turiștii se lasă convinși prin oferte atrăgătoare și prețuri avantajoase, ori Republica Moldova, la anumite capitole, încă cedează concurenței din statele vecine. Un exemplu ar fi, spune Andrei Rusu, prețurile pentru serviciile hoteliere care, uneori, depășesc costurile oferite de hotelele din Ucraina sau România. Cauzele decalajului ar fi mai multe - pornind de la instabilitatea fluxului de turiști, până la taxele și condițiile oferite investitorilor.

Lawrence Abboud a lucrat într-o rețea hotelieră internațională, iar acum este angajatul unui hotel din Chișinău. Experiența sa i-a permis să facă o comparație dintre Moldova și alte state:

„Ceea ce pot să spun, este că guvernarea ar putea să regândească politica fiscală, pentru a încuraja investitorii străini să vină în Republica Moldova. Dacă este să compar cu experiența mea din alte cinci, șase state, atunci în Republica Moldova este puțin mai greu, dar ar putea fi mai ușor.”

Experții se declară convinși că industria turismului pusă în montura unor factori prielnici de securitate, de confort și de infrastructură, ar putea deveni nu doar o carte de vizită convingătoarea dar și o sursă importantă de venituri la buget.

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

Previous Next

XS
SM
MD
LG