Dacă acum o săptămână un kilogram de orez costa în Piaţa Centrală 18 lei, în prezent este vândut, în mediu, cu 21 de lei. Cu cel puţin trei lei mai mult costă şi un kilogram de paste făinoase, adică 16 lei. De la 10 la 11 lei s-a majorat şi preţul unui kilogram de făină. Mai scump este şi uleiul. Pentru un litru cumpărătorii trebuie să scoată din buzunar 25 de lei, cu un leu mai mult decât acum câteva zile.

Preţuri cu doi-trei lei mai ridicate, în raport cu săptămâna trecută, erau afişate şi la tarabele cu roşii şi castraveţi. Scumpirile nu au ocolit nici fructele exotice, care costă cu cel puţin un leu mai mult.

Cei mai afectaţi de preţurile piperate sunt pensionarii. Creşterea monedei europene şi a celei americane din ultima săptămână încurcă şi planurile comercianţilor, care spun că, în ultima vreme, vânzările au scăzut semnificativ.

Amintim că, anterior, Banca Naţională a Moldovei a estimat că, în acest an, din cauza deprecierii leului faţă de euro şi dolar, preţul mai multor produse va creşte cu aproape 7 la sută. Prognozele BNM par să fie mult prea optimiste, în condiţiile în care, doar în ultima săptămână, preţurile unor produse au crescut cu peste 15%.