01:40:38 25.04.2024
Stiri

Partidul Democrat, venituri de 15 milioane de lei în 2016. Pe ce au fost cheltuiți banii?

Politică 18.07.2016 16:45 Vizualizări1843 Autor: Ziarul National
Partidul Democrat, venituri de 15 milioane de lei în 2016. Pe ce au fost cheltuiți banii?


Partidul Democrat din R. Moldova (PDM) indică venituri și cheltuieli de peste 15 milioane de lei în primele șase luni ale anului curent. Formațiunea a obținut finanțare de mai bine de două ori mai mare decât toate partidele din R. Moldova care au depus, la Comisia Electorală Centrală (CEC), rapoarte financiare cu privire la venituri și cheltuieli, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2016.

Potrivit informației publicate pe site-ul CEC, PDM a obținut 13,2 milioane de lei din donațiile membrilor de partid, alte 7,496 de milioane de lei din cotizațiile de membru de partid și încă 1,799 de milioane de lei din donații ale altor persoane.

Cei mai mulți din acești bani (13,5 milioane de lei) au fost cheltuiți pentru presă și materiale promoționale.

Partidul Socialiștilor indică venituri de peste 3,2 milioane de lei în primele șase luni ale anului. Banii, obținuți în special din cotizațiile de membru de partid (3,182 de milioane de lei), dar și din donații ale membrilor de partid (90 de mii de lei), au fost cheltuiți pentru întreținerea sediilor (1,057 de milioane de lei) și pentru presă și materiale promoționale (1,7 milioane de lei).

Și Partidul Nostru al lui Renato Usatîi indică venituri și cheltuieli de peste un milion de lei. În ianuarie-iunie curent, formațiunea a obținut venituri de 1,3 milioane de lei din cotizații ale membrilor de partid și 400 de mii de lei din donații ale membrilor de partid. Cele mai mari cheltuieli, partidul le-a avut pentru întreținerea sediilor – 777 de mii de lei și pentru materiale promoționale și presă – 321 de mii de lei.

La începutul lunii iulie, formațiunea mai avea pe cont 3,7 milioane de lei, bani rămași încă din veniturile de anul trecut ale partidului.

Partidul Comuniștilor și-a redus drastic veniturile și cheltuielile. Dacă anul trecut formațiunea raporta că a primit finanțare de peste nouă milioane de lei, în prima jumătate a acestui an, donațiile și cotizațiile membrilor de partid au scăzut până la 862 de mii de lei. Banii au fost cheltuiți pentru întreținerea sediului și a personalului.

Partidul Liberal Democrat a indicat pentru acest an venituri de 553 de mii de lei, obținuți în special din donații (202 mii de lei) și alte venituri (291 de mii de lei). Aproape toți banii au fost cheltuiți pentru întreținerea sediilor și pentru presă și materiale promoționale.

Partidul Liberal a primit donații de la membrii de partid în valoare de 327 de mii de lei. Mai bine de jumătate din acești bani (191 de mii de lei) au fost cheltuiți pentru plata cotizațiilor de membru în organizații internaționale din care partidul face parte.

Veniturile și cheltuielile indicate de celelalte partide sunt nesemnificative. Partidul Popular European a obținut venituri de 51 de mii de lei, Partidul Acțiune și Solidaritate - 2 864 de lei, Partidul Liberal Reformator – 4 660 de lei, Partidul Patria – 5 537 de lei, Partidul Verde Ecologist – 6 300 de lei.

Celalte partide fie că nu au prezentat rapoarte financiare, fie nu au indicat niciun venit.

Rapoartele financiare prezentate urmează a fi verificate şi analizate de CEC. Partidele care nu au prezentat rapoartele financiare riscă o amendă de la 300 la 500 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md