Teroristul francez de origine tunisiană, Mohamed Lahouaiej Bouhlel, a tras cu acest pistol asupra poliţiştilor în timp ce se afla la volanul camionului de 19 tone, el fiind în final ucis de poliţie.

Potrivit postului iTélé, Bouhlel nu s-a aflat în contact direct cu cei doi albanezi, ci a folosit un intermediar, care de asemenea este arestat în prezent.

Conform aceleiaşi surse acestui intermediar i-ar fi fost destinat un mesaj SMS trimis de atacator cu numai 18 minute înainte să pătrundă cu camionul în mulţimea ce asista la spectacolul de artificii prilejuit de Ziua Naţională a Franţei, mesaj prin care Bouhlel cerea mai multe arme.

„Adu mai multe arme, adu de la 5 la C” — este conţinutul acelui SMS, pe care poliţia încă nu a reuşit să-l interpreteze. Se investighează şi un alt mesaj, în care Bouhlel spune că are material, dar încă nu a fost identificat destinatarul acestuia.