Stâna de oi de pe câmpiile Mariei cu un cioban „din talpă”

Printre câmpiile acoperite cu iarbă verde şi proaspătă, unde liniştea este la ea acasă, la marginea satului Marienfeld, am descoperit stâna de oi a lui Alexei Pânzari. „Noi suntem ciobani din talpă. Cresc oi de când eram mic. Tatăl meu a fost cioban, bunelul a fost cioban…”, ne spune bărbatul, invitându-ne să-i vizităm stâna.

Cele peste 500 de oi sunt îngrijite de patru ciobani. „Mai demult aveam o stână mai mică, dar treptat, s-a mărit, oamenii aduceau la mine tot mai multe oi şi de aceea ne-am mutat pe acest deal, unde avem la dispoziţie zeci de hectare de iarbă proaspătă pentru oiţele noastre”, povesteşte Alexei, în timp ce închide portiţa după ultima oaie care a fost adusă pentru a fi mulsă.

„E grea munca de cioban, dar tare-mi mai place”

„Suntem de-abia la început. Anul trecut ne-am mutat pe aceste dealuri. E

grea munca de cioban, dar tare-mi mai place. Îmi place să stau printre mioare şi să ascult sunetul liniştit al tălăngilor”, mărturiseşte Alexei. El povesteşte că a îngrijit de oi şi capre de când se ţine minte. La stână sunt peste 500 de oi, dintre care 450 ale sătenilor, iar alte 80 aparţin familiei Pînzari.

Ziua la stână începe dis-de-dimineaţă, când de-abia încep să apară zorii. Primul lucru pe care trebuie să-l facă un cioban este mulsul oilor. „Oile nu sunt scoase la păşune până nu apare soarele, care să ridice roua. Aceasta pentru a evita indigestiile şi iarba să le pară mai dulce”, explică Alexei. După aceasta, oile sunt deja gata pentru păşune.

Ciobanul trebuie să stea cu oile pe dealuri, bătut de ploi, ars de soare. Acolo nu te gândeşti la confort, ne spune stăpânul stânei. Plus că oile trebuie mulse de mai multe ori pe zi. „Avem un fel de program deja bine stabilit. Trei ciobani mulg cele peste 300 de oi, iar al patrulea rămâne pe dealuri cu celelalte 200, care nu sunt mulgătoare”, adaugă bărbatul. Potrivit lui, nici nopţile nu sunt liniştite pentru ciobani, care trebuie să aibă grijă ca stâna de oi să fie în siguranţă.

Visul unui cioban

„Sunt soţie de cioban şi cresc oi deja de vreo 26 de ani, aşa că pot să vă povestesc tot procesul cum se face brânza… Un lucru sigur vă spun: bărbaţii văd de oi, dar telemeaua delicioasă iese din mâinile femeilor”, ne spune Svetlana Bunescu, localnică din satul Marienfeld. Potrivit ei, brânza produsă este împărţită oamenilor din sat şi vândută în pieţele din Chişinău.

„Pe timpuri, de la oaie nu rămânea nimic, dar acum, este mai greu… Greu se vinde nu doar lâna, dar şi produsele lactate. Dar suntem la început, ceea ce înseamnă că treptat învăţăm mai multe şi sunt sigur că vom reuşi”, ne asigură Alexei Pînzari. Bărbatul ne spune cu bucurie că ploile frecvente au făcut iarba să crească mai bine, ceea ce înseamnă că şi animalele au mai multă mâncare proaspătă.

„Acum lucrez mult ca să funcţioneze totul corect, dar visez să am o turmă atât de mare încât să nu le pot singur conduce şi să am posibilitatea să angajez mai mulţi oameni din sat, ca să nu mai fie nevoiţi să plece să lucreze peste hotarele ţării”, spune ciobanul.

Câmpiile bogate ale Mariei

Stâna de oi a familiei Pînzari, din satul Marienfeld, raionul Cimişlia, a fost inclusă în traseul turistic „Pe urmele nemţilor din Basarabia”, pentru că în acest sat au trăit peste 57 de familii de germani.

Satul Marienfeld a fost fondat în urmă cu un secol de câteva familii de germani. Astăzi doar toponimul Marienfeld, în traducere din germană Câmpiile bogate ale Mariei, mai face legătura cu acei locuitori şi acele vremuri, ne spune Eremia Paşcaneanu, primarul comunei Ialpujeni, din care face parte satul. „Practic toate casele sunt construite deja după sistemul nostru. Poate la câteva a fost păstrat fundamentul nemţesc, dar acoperişurile sunt în stil moldovenesc. Casele au fost demolate, dar au mai rămas câteva beciuri construite de nemţi… Tot ce construiau era de calitate bună, aşa că localnicii noştri aveau ce învăţa de la ei”, susţine primarul.

Astăzi în sat nu a mai rămas niciun etnic german. Toate cele câteva zeci de familii de nemţi care locuiau aici au părăsit satul în 1940, la ordinul sovieticilor. Eremia Paşcaneanu spune că Marienfeld se deosebeşte de celelalte sate din apropiere. „Nemţii făceau planuri atunci când amenajau satele, nu ca moldovenii, care construiau o casă la vale, alta la deal, una cu faţa la răsărit, alta – la apus. Toate casele erau într-o direcţie şi într-o linie”, explică acesta, în timp ce mergem pe drumul larg din sat.

„Germanii au venit în Moldova în anul 1911. Aproape trei decenii au convieţuit în pace şi bună înţelegere alături de băştinaşi, au contribuit la prosperarea Basarabiei, însă în anul 1940 au fost strămutaţi, au fost nevoiţi să-şi lase casele, prietenii…”, ne povesteşte Maria Tomag, profesoară în satul Marienfeld. „Ne-au lăsat drumuri bine aranjate… încă mai ţinem minte fragmentele de drum pavat. De asemenea, germanii şi-au lăsat aici şi strămoşii îngropaţi în cimitirul din sat. Unii germani vin în fiecare an ca să mai pună o floare lângă piatra lor funerară”, adaugă femeia.

Potrivit Elenei Scobioală, preşedinta Asociaţiei Ghizilor, Lectorilor şi Translatorilor, acest traseu turistic încearcă să pună în valoare caracterul multietnic al R. Moldova.