Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ministrul Justiției NU a fost…

Ministrul Justiției NU a fost demis

Vladimir Cebotari, ministrul Justiției, rămâne în funcție, după ce deputații au refuzat să susțină moțiunea de cenzură depusă de socialiști. Propunerea acestora nu a întrunit numărul necesar de voturi.

„Astăzi nu va fi nicio demitere, nu cred că vă deschid un secret. Chiar dacă nu sunt nici voturi suficiente, nici procedura nu e cea corectă”, a anticipat deputatul Artur Reșetnicov, care l-a lăudat pe Vladimir Cebotari.

Ședința în care s-a discutat demiterea ministrului Justiției a fost prezidată de către ex-comunistul Vladimir Vitiuc, după ce Andrian Candu s-a retras de la ședință pe parcursul zilei.

Comisia Juridică a întocmit un raport prin care anunța că, chiar dacă moțiunea simplă ar acumula numărul necesar de voturi, ea nu ar putea duce la demisia lui Cebotari, pentru că legile nu prevăd o asemenea procedură.

În urma votului, „premoniția” lui Reșetnicov s-a adeverit, iar ministrul și-a păstrat fotoliul. Este deja al 7-lea ministru care rezistă fără probleme moțiunilor de cenzură depusă de deputații PSRM. Următorul care va trebui să treacă prin această procedură este ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bâtcă.

Depu­ta­ții PSRM au soli­citat, prin moțiune de cen­zură, demi­te­rea lui Vla­di­mir Cebo­tari, minis­trul Jus­ti­ției. Ale­șii popo­ru­lui au invocat, în argu­men­ta­rea deci­ziei de a pro­pune demi­te­rea ofi­ci­a­lu­lui, 13 motive pen­tru care acesta ar tre­bui să fie demis.