Comisia Naţională de Integritate (CNI) a dispus pe 28 aprilie 2016 iniţierea controlului privind încălcarea regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii pentru anul 2015, după ce în mai multe surse media au apărut informaţii despre proprietăţile nedeclarate ale soţului Marianei Pitic şi valoarea neobişnuit de mică a automobilelor trecute în declaraţiile veniturilor şi proprietăţilor din 2014 şi 2015.

Ieri, 14 iulie 2016, Comisia Naţională de Integritate a constatat „lipsa unei încălcări intenţionate” din partea judecătoarei Mariana Pitic şi a clasat cauza. Motivul invocat de către CNI a fost faptul că automobilul declarat de către judecătoare este un bun al fostului soţ, de care aceasta a divorţat în iunie 2012.

O analiză a declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate pentru anii 2014 şi 2015, în care figurează automobilul Porsche Cayenne, arată însă că Mariana Pitic este proprietara automobilului. Acesta a fost procurat în 2014 cг 11 mii de lei, în schimbul unui automobil BMW-X5 vândut pentru 10 mii de lei. 

„Sumele indicate de către judecătoare sunt departe de a corespunde valorii reale a automobilelor. Indicarea unor sume fictive în documentele care certifică provenienţa automobilelor este un fapt care aparent a fost omis de către CNI. De asemenea, trezeşte nedumerirea de ce CNI nu a atras atenţia asupra faptului că deşi este divorţată, Mariana Pitic, conform investigaţiilor jurnalistice, continuă să locuiască în aceeaşi casă cu fostul soţ, fără a declara imobilul”, se spune în declaraţia ONG-urilor.

Organizaţiile semnatare susţin că acest caz este unul de referinţă în activitatea CNI deoarece este vizată o judecătoare, care în primul rând trebuie să dea dovadă de integritate în exercitarea profesiei sale. Organizaţiile Iniţiativei Civice pentru Integritatea în Serviciul Public consideră că prin adoptarea unor asemenea decizii, CNI acţionează în contradicţie cu propriul său obiectiv de prevenire şi combatere a îmbogăţirii ilicite şi a corupţiei în rândul demnitarilor publici. Acceptarea declarării de către demnitari a unor sume fictive în actele de provenienţă a proprietăţii va încuraja şi mai mult răspândirea practicii respective.

„Cerem Comisiei Naţionale de Integritate să-şi exercite atribuţiile cu maximă responsabilitate si să examineze cu o mai mare minuţiozitate cauzele de presupusă încălcare a regimului juridic de declarare a veniturilor şi proprietăţilor”, se mai spune în declaraţie.

(click pentru a accesa declaraţia)