Luptele tot mai intense în Ucraina au descurajat şi înfuriat Occidentul. Mulţi au concluzionat că nici sancţiunile economice şi nici diplomaţia — inclusiv vizita neplanificată de vinerea trecută la Moscova a Cancelarului german, Angela Merkel şi Preşedintelui Franţei, Francois Hollande — nu pot să oprească elanul Rusiei. De aceea a apărut mişcarea de furnizare a armamentului, cum ar fi arme antitanc, Kievului. Chiar dacă aceasta ar oferi Moscovei fundamentul pentru a accentua complexele istorice ale Rusiei şi să cauzeze un conflict mai mare.

Dar există o strategie mai bună şi mai eficientă. Una care ar putea opri conflictul în Ucraina şi să oprească aventurierii Rusiei în ţările baltice şi alte regiuni. Ea constă în recunoaşterea crizei economice şi financiare tot mai profunde în Rusia, în înăsprirea sancţiunilor financiare şi aşteptarea ca aceste acţiuni să forţeze Moscova să cedeze.

Pieţele deja au cauzat probleme majore în Rusia şi au adus prejudicii sistemului economic, financiar şi bancar — şi proporţia acestor prejudicii abia acum se poate observa. Mulţi consideră că Dl. Putin poate ignora aceste presiuni pentru un termen nedeterminat. Eu pun dubii că poate.

Eu am dubii referitor la acesta din cauza că aceste pieţe financiare sunt cele mai puternice în lume. Cu mult mai puternice decât orice armată sau echipament militar — şi capabilă de a cauza schimbări pe care diplomaţia sau armele nu le pot cauza. Trebuie să reamintim colapsul Mexicului din 1994 şi Tailanda din 1997. În era noastră, în cazul în care o valută a unei naţiuni majore intră în colaps sau dacă ajunge la limita împrumuturilor, naţiunea nu mai poate continua să existe.

Priviţi la prejudiciul adus Rusiei în ultimele trei luni. Conform „Bloomberg”, rubla rusă a căzut 50% în relaţie cu dolarul SUA în ultimul an. Capitalul privat părăseşte ţara cu un ritm de 150 miliarde de dolari SUA anual. Dobânzile pentru credite au ajuns la 15%. Produsul Intern Brut care este estimat de Fondul Monetar Internaţional să cadă cu 3% în acest an. Banca centrală deja a consumat 33 miliarde de dolari SUA pentru a păstra sectorul său bancar pe linia de plutire.

Mai mult de atât, investiţiile străine nete au constituit zero pentru un an şi finanţare nouă din Occident nu mai există. Preţurile la petrol au căzut mai mult de 50%, şi aceasta a slăbit industria Rusiei, care ceva timp în urma era puternică, acelaşi lucru se referă la bugetul de stat care depinde de acest sector. Sectorul corporativ controlat de stat şi oligarhi, care se clatină ca rezultat a datoriilor mari, care au devenit mai mari ca rezultat al devalorizării rublei. „Standard & Poor” a scăzut ratingul Rusiei la nivel de deşeu la 26 ianuarie.

În mod evident, în situaţi curentă, care împiedică băncile aflate în proprietate de stat de a se împrumuta din Europa şi America, strategia aleasă lucrează. Ambele strategii, cum ar fi interzicerea unor asemenea împrumuturi şi implicit în a întoarce pieţele de capital internaţionale împotriva Rusiei.

Rusia a fost o ţară slabă de la început. PIB Rusiei este egal cu cel al Italiei. Populaţia sa este mică (140 milioane) şi este în scădere: mai mult de 500.000 de cetăţeni au părăsit ţara în ultimii trei ani şi durata medie de viaţă este în scădere. Nivelul de corupţie este de neimaginat. Câmpurile petroliere ale Rusiei sunt deja vechi şi necesită tehnologie occidentală pentru măcar a menţine nivelul de producere curent. Nici una din aceste surse nu mai este disponibilă. Rata rezervelor lichide a rezervelor moscovite, pe care Institutul „Peterson” a fost estimat la 200 de miliarde de dolari SUA, nu este îndeajuns de mare comparativ cu 33 de miliarde de dolari SUA care au fost consumaţi în decembrie pentru a proteja rubla rusă.

Mulţi experţi ruşi subliniază capacitatea profundă şi tristă a poporului rus de a suferi. Ei menţionează că popularitatea Dlui. Putin, care a fost ridicată de anexarea Crimeii şi de conflictul în Ucraina, este la nivel de 80%. Ei în concluzie menţionează că ruşii nu sunt sensibili la presiuni economice şi financiare.

Dar Rusia nu este Coreea de Nord. Rusia este un participant cu drepturi depline în cadrul pieţelor financiare globale. Valuta sa este comercializată global, şi piaţa sa de valori mobiliare, şi domeniul său corporativ se împrumută în cantităţi enorme. Există o limită la care prăbuşirea sectorului  bancar şi valutar previne orice naţiune majoră din funcţionare.

Acesta este motivul de ce SUA şi UE ar trebui să continua sancţiunile şi mai mult înainte de a decide asupra furnizării de arme Ucrainei. Rusia nu poate contracara sancţiunile, spre deosebire de potenţialul său militar, care poate fi utilizat acum. Prin împiedicarea investitorilor americani şi europeni în a împrumuta statului rus este un pas logic următor. Aceasta devine necesar şi interzicerea băncilor ruse de a folosi sistemul SWIFT de plăti internaţionale, spre exemplu, ar avea un efect devastator.

În general, cu cât mai mult Dl. Putin agravează luptele în Ucraina de est, cu atât mai mult pieţele financiare vor supune presiunii asupra Rusiei. Acest fapt ar putea forţa Rusia până la limita unde entităţile sale nu vor putea să se împrumute peste hotare, capitalul privat părăseşte ţara, sistemul bancar devine falimentar şi nimeni nu mai caută valuta naţională. În acest caz o agresiune împotriva unui stat vecin nu mai este sustenabilă. Chiar şi pentru Dl. Putin.

Roger C. Altman
(Dl. Altman este fondatorul şi preşedintele executiv a „Evercore”, şi a servit în calitate de Secretar al Trezoreriei SUA pe durata administraţiei Clinton 1993 - 1994)

Wall Street Journal