Cum poți participa la cea de-a doua ediție a Școlii de Vară a organizațiilor de tineret

Pentru a spori eforturile de dezvoltare a capacităților instituționale a organizațiilor de tineret, Consiliul Național de Tineret din Moldova organizează pentru al doilea an, școala de vară a organizațiilor de tineret.

Aceasta se va desfășura în perioada 12 – 15 august 2016, la Vadul lui Vodă și va întruni un număr total de 40 de participanți, reprezentanți ai organizațiilor. Vor avea posibiitatea să participe câte o singură persoană din partea fiecărei organizații de tineret.

În cadrul Școlii de Vară vor fi organizate un set de instruiri pe mai multe module, absolut necesare pentru activitatea și dezvoltarea eficientă a oricărei organizații de tineret.

  • dezvoltare strategică;
  • advocacy și participarea tinerilor;
  • buna guvernare;
  • viabilitate financiară.

Un alt scop urmărit de această școală de vară pe lângă capacitarea organizațiilor de tineret este crearea și consolidarea legăturilor dintre diverși actori ai sectorului asociativ din Republica Moldova.

CNTM încurajează să se înscrie la această școală de vară orice organizație de tineret din țară care este interesată, inclusiv din stânga Nistrului și UTA Găgăuzia.

Participare:

Înscrierile pentru Școala de vară a organizațiilor de tineret se fac până pe data de 31 iulie, ora 23:59. Pentru a participa în cadrul școlii de vară, vă rugăm să completați următorul formular și să expediați CV-ul dvs., însoțit de o scrisoare de confirmare că faceți parte dintr-o organizație de tineret.

Cheltuieli:

Cheltuielile pentru cazare, alimentație și transportul Chișinău – Vadul-lui-Vodă, dus și întors, vor fi asigurate de către organizatori. Cheltuielile de transport din localități spre Chișinău, vor fi acoperite de către participanți.

Pentru mai multe detalii sau în cazul unor neclarități, nu ezitați să îl contactați pe:

Valeriu Drăgălin, 

Coordonator Dezvoltare Instituțională,

Consiliul Național al Tineretului din Moldova,

e-mail: valeriu.drăgă[email protected].

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.