Actualitate

Sentinţa în dosarul privind coruperea deputaţilor ar putea fi pronunţată pe 12 iulie

Pe banca acuzaţiilor sunt două persoane – fostul poliţist Vitalie Burlacu şi prietena sa, Irina Baglai. În şedinţa de luni, 11 iulie, procurorul a solicitat ca Vitalie Burlacu să fie recunoscut vinovat şi să-i fie aplicată sancţiune sub formă de închisoare pe o perioadă de 12 ani şi amendă în sumă de 160 de mii de lei. Pedeapsa cerută pentru Irina Baglai este închisoare pentru şase ani şi amendă de 120 de mii de lei. Procurorul a explicat că diferenţa de şase ani de închisoare dintre cei doi inculpaţi se explică prin faptul că Vitalie Burlacu a avut rolul de organizator al infracţiunii, prietena sa fiindu-i complice.

„La fel, am solicitat ca mijloacele financiare care au fost depistate şi ridicate pe parcursul urmării penale şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, în sumă de 553 de mii de euro, 403 mii de dolari 48 de mii de ruble ruseşti, precum şi automobilul de model Porsche Cayenne, cu care aceştia se deplasau, pe care noi considerăm că a fost achiziţionat anume pentru comiterea acestei infracţiuni, să fie confiscate şi trecute gratuit în folosul statului”, a declarat Vitalie Galeru.

Avocatul pe acest caz, Anatolie Ceachir, a menţionat că legea penală prevede că pentru pregătirea oricărei infracţiuni pedeapsa nu poate fi mai mare decât jumătate din pedeapsa pentru infracţiunea propriu-zisă. „Dacă facem o concluzie, procurorul nu putea să solicite acest termen”, a menţionat Anatolie Ceachir. Coruperea activă în Republica Moldova se pedepseşte cu închisoare de la 6 la12 ani.

În urma unei operaţiuni a Centrului Naţional Anticoruţie, desfăşurate pe 7 martie 2014, două persoane, fostul poliţist Vitalie Burlacu şi prietena sa, Irina Baglai, au fost reţinute în flagrant în timp ce transmiteau 250 de mii de dolari unui intermediar. Banii urmau să ajungă la un deputat pentru a părăsi coaliţia de guvernare. Ulterior, procurorii anticorupţie şi ofiterii CNA au găsit în una din băncile comerciale din capitală jumătate de milion de euro. Safeul în care erau banii a fost închiriat de Irina Baglai.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *