Interesant! Un bărbat a venit cu un Zaporojeţ din regiunea Altai la Moscova ca să discute cu Putin// FOTO

Un locuitor al regiunii Altai din Rusia a parcurs 4 000 de kilometri, cu o maşină de producţie sovietică  Zaporojeţ de culoare galbenă, pentru a ajunge la Moscova şi a avea o audienţă la preşedintele Vladimir Putin.

Evgheni Korceaghin a declarat că a parcurs cele 4 000 de kilometri pentru că vrea să-i relateze preşedintelui rus despre situaţia economică şi socială precară din regiune şi să-l roage „să ia sub control personal situaţia privind salariile din regine”.

Korceagnin încasează lunar un salariu de 9 000 de ruble, care nu îi ajunge să-şi întreţină familia. De asemenea, bărbatul a declarat presei că vrea să-i spună lui Vladimir Putin despre tarifele mari şi abaterilor deputaţilor locali.

„Eu cred că preşedintele ştie despre problemele din regiune, dar nu ştie amănunte despre situaţia reală. Dacă va merge prin regiuni, va avea un şoc, de la lucrurile care se întâmplă acolo. Dacă nu va fi rezolvată problema, atunci Moscova şi Sankt-Peteresburg în curând se vor confrunta cu mii de migranţi din regiunile Rusie, pentru că a trăi cu un salariu de 10 mii de ruble, este imposibil”, a declarat Korceaghin.

În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov a declarat că Putin ştie despre Zaporojeţ-ul galben care vine din regiunea Altai şi cel mai probabil Evgheni Korceaghin va avea o întrevedere cu şeful statului.

De notat că Evgheni Korceaghin a precizat că ideea de a veni cu un Zaporojeţ de culoare galbenă la Moscova nu este una nouă, ci preluată dintr-un film rusesc apărut în 1998, în care eroul principal, interpretat de umoristul Mihail Evdokimov, vine la Moscova pentru a-şi face dreptate. Internauţii au dedicat mai multe clipuri video dedicate iniţiativei lui Evgheni Korceaghin.

zaporojet

zaporojet

Foto: Gazeta.Ru

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.