Conform sursei citate, un sat din respectiva zonă este practic în ruine după bombardamentele de artilerie ale insurgenţilor proruşi, care au luat cu asalt poziţiile batalionului „Azov”, constituit din voluntari ucraineni cu idei ultranaţionaliste.

Luptele din apropiere de Mariupol sunt confirmate şi de autorităţile administraţiei locale din această localitate, care afirmă că la mai puţin de 20 de kilometri de oraş au loc confruntări armate şi separatiştii folosesc artileria grea.

Anterior, armata ucraineană a anunţat că rebelii proruşi au luat cu asalt poziţiile trupelor guvernamentale la periferia oraşului Debalţevo, un nod feroviar strategic situat la jumătatea drumului dintre cele două fiefuri ale separatiştilor, localităţile Doneţk şi Lugansk.

Potrivit unui oficial din Ministerul ucrainean de Interne, oraşul Debalţevo este „în flăcări” în urma tirurilor de artilerie ale separatiştilor, aceştia din urmă susţinând că peste 6.000 de soldaţi ucraineni sunt încercuiţi în această localitate.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare de la Kiev, Andrei Lâsenko, a declarat că, în pofida acordului convenit la summitul desfăşurat joi la Minsk, separatiştii continuă să primească arme şi combatanţi din Rusia, acuzaţie formulată vineri şi de către Departamentul american de Stat.

În contextul acestei noi escaladări a confruntărilor, ce se produce când rămân puţine ore până la intrarea în vigoare a armistiţiului convenit la Minsk, administraţia prezidenţială de la Kiev a anunţat că preşedintele Petro Poroşenko va avea sâmbătă noi convorbiri telefonice cu cancelarul german Angela Merkel, precum şi cu preşedinţii francez şi american, Francois Hollande şi Barack Obama.

Ambasada SUA la Kiev a prezentat dovezi privind înarmarea impresionantă de care dispun forţele proruse.

Sursa: independent.md