Astfel, pe timpul păcii oferit Occidentului şi Ucrainei, Rusia va avea răgazul şi forţa de a se concentra asupra provocării şi agresării altor state din regiune, respectiv Transnistria şi Republica Moldova. Această provocare nu este numai la adresa Republicii Moldova, ci şi la adresa României, deoarece Republica Moldova nu mai reprezintă pentru România ceea ce a reprezentat Ucraina.

Este mult mai mult: România şi-a asumat, prin vocea Preşedintelui Klaus Iohannis, că va garanta integritatea teritorială a Republicii Moldova: „În calitate de preşedinte ales, vă asigur că România va proteja fără doar şi poate teritoriul şi interesele economice ale Republicii Moldova”, declara, în noiembrie 2014, Klaus Iohannis cu ocazia vizitei sale în Republica Moldova.

Rusia ar fi avut două variante de a provoca Republica Moldova: una diplomatică şi una militară.

Varianta diplomatică presupunea destabilizarea Guvernului minoritar de la Chişinău prin preluarea puterii prin control politic asupra Republicii Moldova cu ajutorul lui Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialist, fan al ţarului sau prin apropiaţii lui.

Acest scenariu devine posibil atâta timp cât la Chişinău Partidul Comuniştilor a ajuns să susţină Guvernul minoritar format din două partide care refuză să abroge art. 11 din Constituţia Republicii Moldova privind neutralitatea acesteia, dând posibilitatea astfel Republicii Moldova să adere la NATO.

Faptul că Partidul Liberal a fost lăsat în afara ecuaţiei de putere de la Chişinău, deşi este singurul partid proeuropean şi pentru aderarea la NATO, subliniem clar slăbiciunea puterii temporare de la Chişinău în faţa presiunii fără precedent a Rusiei.

Poate fi şi o tactică de supravieţuire a Republicii Moldova, care vede în această atitudine o soluţie diplomatică la presiunile venite dinspre Moscova.

Însă, între timp, Republica Moldova a căzut, şi nu sub gloanţele ruseşti, ci sub propria neputinţă. Liderii coruptibili, şantajabili, obişnuiţi să joace la două capete, aşa-zis pro-occidentali, ai PDM şi PDRM, au făcut ieri (joi – n.r.) jocul Moscovei oferindu-i ţarului Rusiei o nouă ţară la butonieră.

Trebuie precizat că statul român a făcut tot ceea ce era posibil (şi chiar mai mult) pentru a menţine Republica Moldova pe drumul pro-occidental, în care valorile democraţiei şi prosperitatea să ofere cetăţenilor moldoveni alte perspective.

În viziunea mea, clasa politică de la Chişinău nu se mai împarte, din păcate, în pro-occidentală şi pro-rusă, ci rămâne complăcută într-o grupare fără ideologie, în care frică, banii şi scheletele din dulap primează în faţa intereselor poporului moldovean.

Nu am nicio îndoială că România va continua să ajute poporul Republicii Moldova să nu rămână în pauperitate şi sub dictatura ţarului. Acum va fi mai greu, având în vedere că „planul de încercuire a României cu duşmani strategici”, despre care vorbeam în articolul anterior, este pus în practică, iar Rusia se află deja la graniţa României. Rămâne de văzut cât va mai rezista Partidul Liberal în actualul Parlament moldovean, având în vedere că e singurul partid care a susţinut necondiţionat aderarea la NATO şi la UE.

O a doua variantă a Rusiei, dar care nu mai este de actualitate, era aceea de invadare militară pe modelul ucrainean, descrisă chiar de Generalul Breedlove.

Astfel, un prim scenariu al acestei variante a reieşit din declaraţia lui Igor Dodon, în noaptea alegerilor din Republica Moldova, prin care propunea un Referendum de autodeterminare pentru zona prorusă din Est care a votat în majoritate cu Partidul Socialist, punând Republica Moldova într-o situaţie similară cu Ucraina şi făcând posibilă prezenţa forţelor ruse în Republica Moldova pentru apărarea cetăţenilor rusofili de „ocupantul” moldovenesc.

Al doilea scenariu viza crearea de tulburări la graniţa cu Transnistria, acolo unde la momentul trasării liniei de demarcaţie, mai multe comunităţi rusofile au fost intenţionat lăsate pe teritoriul Republicii Moldova, şi iarăşi Vladimir Putin, un veşnic apărător al ruşilor de pretutindeni, va trebui „să acţioneze” pentru protejarea acestora de un pericol imaginar.

Dacă Ucraina este astăzi un dosar mai uşor de gestionat pentru Uniunea Europeană, din punctul meu de vedere, interesele economice, politice, geostrategice ale marilor puteri fiind mai scăzute, în cazul Republicii Moldova avem de-a face cu o situaţie mult mai complicată şi cu o provocare mai mare pentru Europa şi SUA, şi implicit pentru România, deşi Republica Moldova este o ţară infinit mai mică decât Ucraina.

Alexandru Cumpănaşu, preşedintele Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei