Principală  —  Ştiri  —  Social   —   (VIDEO) Cum acordăm corect primul…

(VIDEO) Cum acordăm corect primul ajutor în caz de înec

dse.md

Paramedici și medici din cadrul Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare au oferit lecții practice de acordare a primului ajutor în cazuri de înec oamenilor care au venit să se odihnească pe plajele bazinelor acvatice din țară.

                                                                                                                                Imagini: www.dse.md

Acțiunea a avut loc pe plaja lacului „La Izvor” din mun. Chișinău, în contextul campaniei de prevenire a înecurilor, care are drept scop prevenirea accidentelor pe apă și acordarea ajutorului corect în cazul unei situații de înec. Paramedicii au deschis lecția cu măsuri de prevenire la scăldat, după care au arătat pe un manechin special, toate manevrele necesare pentru a salva omul în cazul în care acesta a fost scos din apă. Angajații SMURD au explicat minuțios manevrele de resuscitare și importanța acordării acestora în primele minute după ce persoana este extrasă din apă. După prezentările specialiștilor, oamenii care au asistat la lecții, au fost îndemnați să exerseze pentru a obține deprinderile necesare în acordarea primului ajutor.

Salvatorii vor merge în campanii de prevenire a înecurilor pe tot parcursul perioadei estivale. Mai mult, în aceste acțiuni vor fi antrenați și angajați SMURD, care vor explica oamenilor cum trebuie să intervină corect în cazul în care au reușit să scoată o persoană din apă, dar aceasta nu prezintă semne de viață. Prin intermediul acestor lecții, accidentații pe apă vor avea mai multe șanse de supraviețuire, iar oamenii vor conștientiza riscurile la care sunt supuși în cazul în care nu respectă regulile de comportament pe apă.

Primul ajutor în caz de înec constă în solicitarea ajutorului calificat, scoaterea victimei din apă și efectuarea manevrelor de resuscitare cardio-respiratorie până la recăpătarea conștienței sau până la sosirea echipei medicale.

Scoaterea victimei din apa:
– salvatorul trebuie sa se dezbrace și să se descalțe înainte de a intra în apă, pentru că îmbrăcămintea să nu-i stânjenească mișcările;
– salvatorul va înota până în dreptul victimei și se va apropia de victimă din spate, apucând-o de sub braț sau de păr, ținând-o cu fața în sus, la suprafața apei;
– va duce victima la mal, înotând. fie pe spate. fie pe burtă, cu o singura mână și ținând cu cealaltă mână victima, cu fața deasupra apei;
– la mal, victima va fi așezată cu fața în sus;
– se vor elibera căile respiratorii ale victimei și se vor evalua funcțiile vitale;
– se vor începe manevrele de resuscitare cardio-respiratorie (respirație artificială);
– daca victima este constientă se va aseza în poziția de siguranță, pe o parte, deoarece pot aparea vărsături;
– se va transporta victima obligatoriu la spital, unde va fi examinată și supravegheată cel puțin câteva ore.

De retinut!

Victimele unui înec pot prezenta și fractură de coloana cervicală, de aceea salvatorul va trebui să le miște cât mai puțin, iar la mal le va așeza în poziție orizontală.
Cand salvatorul ajunge la victimă, aceasta are tendința de a se agita și agata cu disperare de acesta, mai ales daca nu știe să înoate, fapt ce-i poate pune în pericol viața salvatorului.

Conform datelor Serviciului Situații Excepționale, de la începutul anului în bazinele acvatice din țară au decedat 54 de persoane, inclusiv 11 minori.

Foto: dse.md