(DOC) Uniunea Avocaţilor din Moldova acuză ofițerii DGUP, CNA și PG de percheziţii ilegale şi imixtiuni abuzive

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Uniunea Avocaţilor din Moldova solicită autorităţilor sancţionarea intervenţiilor nejustificate ale ofiţerilor de urmărire penală ai DGUP, ale CNA şi ale Procuraturii Anticorupţie.

Uniunea a adoptat o rezoluţie în care se cere adoptarea, în cel mai scurt timp, a măsurilor necesare în vederea interzicerii imixtiunii în exercitarea profesiei de avocat.

„Din numele tuturor avocaţilor din Republica Moldova, solicităm respectuos autorităţilor adoptarea în cel mai scurt timp, a măsurilor necesare și eficiente în vederea interzicerii imixtiunii în exercitarea profesiei de avocat și sancţionarea intervenţiilor nejustificate ale OUP ai DGUP, ale CNA şi ale Procuraturii Anticorupţie, care la 29 aprilie 2015 au pătruns în oficiile avocaţilor în lipsa unui drept legal şi a unei autorizaţii exprese a instanţei de judecată, în scopul realizării unei imixtiuni abuzive în exercitarea profesiei de avocat şi al obţinerii accesului la informaţii cu statut de secret profesional”, se spune în document.

Potrivit Uniunii Avocaţilor, aceste acţiuni au cauzat „daune considerabile intereselor publice, în contextul garantării dreptului la apărare, al independenţei avocaţilor şi al respectării obligaţiilor internaţionale la care a subsemnat şi Republica Moldova”.

„În lipsa adoptării măsurilor învederate, ne rezervăm dreptul legal de a organiza o grevă generală a tuturor avocaţilor pentru atingerea obiectivelor propuse”, se spune în rezoluţia avocaţilor.
untitled


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...