Chiril Gaburici: Am acceptat pentru că vreau să continui parcursul european al ţării!

Candidatul la funcţia de premier Chiril Gaburici a declarat că este conştient de situaţia politică şi economică încordată din R.Moldova, dar că îşi asumă responsabilitatea, pentru că vrea să continue parcursul european al ţării.

„A fost o propunere venită din partea preşedintelui PLDM Vlad Filat şi am susţinerea acestui partid”, a recunoscut Gaburici. El a precizat însă că în următoarele zile va purta discuţii cu toate partidele politice şi cu partenerii sociali – Patronatele şi Sindicatele.

Totodată, politicianul nu a exclus că în cadrul programului de guvernare, dar și în rândul candidaților propuși la funcția de ministru, ar putea fi operate anumite modificări.

Întrebat pe voturile cui mizează la învestirea Guvernului, Chiril Gaburici a spus că mizează în Parlament pe „voturile tuturor fracțiunilor parlamentare” și că dacă va fi ales în această funcţie „va colabora cu toate partidele”.

În context, el a mai menţionat că deşi nu a fost mult timp în ţară a urmărit cu atenţie situaţia de aici şi a venit cu idei de îmbunătăţire a situaţiei.

Totodată, Gaburici a declinat suspiciunile liderului liberal, Mihai Ghimpu privind integritatea sa antreprenorială. “Am să vin cu mai multe detalii, în zilele următoare”, a spus Gaburici.

De asemenea, el a recunoscut că este naşul de cununie al secretarului general adjunct al Guvernului RM, Eduard Bănăruc, dar nu şi al Ecaterinei Voronin, nepoata liderului comunist Vladimir Voronin, aşa cum a pretins în ultimul caz presa.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.