Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Schimbări în organizarea administrației publice.…

Schimbări în organizarea administrației publice. Guvernul a votat o Strategie pentru anii 2016-2020

Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi Strategia privind reforma administraţiei publice pentru anii 2016-2020. Strategia presupune reorganizarea instituţională a Guvernului, optimizarea numărului şi funcţiilor autorităţilor administrative şi instituţiilor publice, stabilirea unui mecanism pentru evaluarea costurilor şi necesităţilor la crearea noilor autorităţi şi instituţii publice, consolidarea poziţiei Curţii de Conturi în sistemul public, crearea comisiei specializate de audit în cadrul Parlamentului.

„Obiectivul general al reformei administraţiei publice este crearea unei administraţii publice moderne, profesioniste şi orientate spre oferirea serviciilor publice de calitate, în corespundere cu necesităţile şi aşteptările cetăţenilor şi cele ale entităţilor sociale şi economice.”, se arată în documentul Strategiei privind reforma administraţiei publice pentru anii 2016-2020, care urmează a fi implimentă în două etape.

Prima etapă, 2016-2018, se va axa pe inventarierea şi stabilirea prin lege a domeniilor ce ţin de competenţa autorităţilor publice centrale şi locale şi consolidarea administraţiei publice la nivel central pentru a crea condiţiile necesare şi premisele de extindere a reformei la nivel local în toată plenitudinea sa.

A doua etapă, 2019-2020, va ancora integral administraţia publică locală în procesul de reformă a administraţiei publice, prin consolidarea bazei de venituri proprii ale autorităţilor publice locale, autonomiei de decizie asupra acestor venituri şi a facilităţilor fiscale, fondurilor de susţinere a autorităţilor publice locale pe criterii obiective şi permanente; crearea instrumentelor şi mecanismelor complexe, inclusiv de finanţare, de delimitare, inventariere, evaluare, reevaluare a proprietăţii de stat şi a proprietăţii unităţilor administrativ teritoriale.

Reforma sistemului administraţiei publice este unul dintre angajamentele R. Moldova, asumat în iunie 2014, odată cu semnarea Acordului RM-UE. Republica Moldova şi-a luat obligația de a dezvolta instituţii democratice, în conformitate cu standardele şi regulile Uniunii Europene.