Actualitate

Vizită în Parlamentul European

Vizita a fost organizată de Cabinetul Parlamentar al deputatei Norica Nicolai, cu sediul la Parlamentul European de la Bruxelles. În cadrul vizitei am avut o ședință cu Norica Nicolai, eurodeputat român, în cadrul căreia s-au abordat subiecte importante referitor la funcționalitatea Parlamentului European, obiective și probleme în context geopolitic. La ședință s-au discutat și problemele Republicii noastre în contextul crizei socio- economice și instabilității politice, diferite perspective și viziuni, recomandări și noi oportunități de dezvoltare. În cadrul discuțiilor ne-au fost ascultate preocupările și temerile, convingându-ne că Uniunea Europeană va continua să fie puternică și să se implice la dezvoltarea comunităților din care provenim.

Parlamentul European este un exemplu unic de transpunere în practică a democrației multinaționale și multilingve, iar deputații aleși se implică în dezbateri politice și joacă un rol important în elaborarea politicilor UE. Principalele lor domenii de acțiune includ domeniul legislativ, bugetar și de control. UE reprezintă un proiect fascinant bazat pe pace, libertate, stabilitate și prosperitate. Dacă Europa dorește să reprezinte din nou un proiect viu, atunci trebuie să-și demonstreze capacitatea de a rezolva problemele care sunt importante pentru cetățenii ei, iar Parlamentul European este forumul pentru democrație și dezbateri privind viitoarea direcție politică a UE. Cetățenii țarii noastre vor bineficia de susținerea Uniunii Europene și a României prin fonduri investiționale oferite primăriilor, direct din fonduri europene. Sperăm mult ca primarii să conștientizeze această oportunitate, pentru ca să nu permitem abuzuri și a compromite încrederea în APL-uri. Să ne unim eforturile pentru o Europă a noastră și a generațiilor viitoare, care să reprezinte un cămin solid din punct de vedere economic, echitabil din punct de vedere social, liber și democtaric pentru toți europenii.

Ne-am întors cu viziuni noi care sunt necesare de a fi implimentate în țara noastră. Exprimăm recunoștința oficialilor români pentru suportul prietenesc care îl acordă cetățenilor din Republica noastră, căci doar împreună vom face lucruri frumoase.

Maria BAJURA, președinta Fundației „Copaceni-VDR”

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *