Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Procuratura va cere poziția instanței…

Procuratura va cere poziția instanței de judecată în cazul (ne)suspendării din funcție a lui Ilan Șor

realitatealive

Procuratura Anticorupţie va verifica posibilitatea contestării deciziei consiliului orăşenesc Orhei în instanţa de judecată.

„Conform art.200 din Codul de procedură penală, procurorul nu poate contesta hotărârea prin care a fost respins demersul procurorului privind suspendarea provizorie din funcţie a învinuitului. De acest drept beneficiază doar învinuitul, care poate ataca judecătorului de instrucţie hotărîrea privind suspendarea sa din funcţie. Totodată, ţinând cont de lipsa unei reglementari clare privind procedura de suspendare provizorie din funcţie în cazul primarului, Procuratura anticorupţie va verifca posibilitatea contestării deciziei consiliului orăşenesc Orhei în instanţa de judecată”, este menționat într-un comunicat trimis de Procuratură.

Amintim că astăzi, 5 iulie, Consiliul orăşenesc Orhei a respins demersul Procuraturii Anticorupţie privind suspendarea provizorie din funcţie a lui Ilan Șor, care este învinuit de escrocherie în proporţii deosebit de mari şi spălare de bani, într-un dosar ce vizează devalizarea Băncii de Economii.