06:43:01 25.04.2024
Stiri

R. Moldova rămâne FĂRĂ suport bugetar din partea Băncii Mondiale. Alex Kremer: „Nu are rost să dai bani prin uşa din faţă, atâta timp cât există riscul ca aceştia să fie furaţi prin uşa din spate”

Economie 04.07.2016 20:00 Vizualizări3464 Autor: Ziarul National
R. Moldova rămâne FĂRĂ suport bugetar din partea Băncii Mondiale. Alex Kremer: „Nu are rost să dai bani prin uşa din faţă, atâta timp cât există riscul ca aceştia să fie furaţi prin uşa din spate” Profit
Alex Kremer


Organizaţiile internaţionale recunosc că, pe parcursul ultimului an, după aşa-zisul „furt al secolului”, Republica Moldova a întreprins măsuri importante pentru a „curăţa” sectorul bancar şi a spori siguranţa depozitelor. Cu toate acestea, cauza de bază a fraudei de proporţii ce a avut loc în sistemul bancar în anul 2014 nu a fost încă eliminată în cele mai mari trei bănci din ţară, în condiţiile în care adevăraţii beneficiari finali ai acţiunilor acestora nu sunt încă cunoscuţi.

Alex Kremer, Director de Ţară al Băncii Mondiale pentru Moldova, susţine că o nouă fraudă este posibilă şi de aceea, Banca Mondială nu va acorda suport bugetar până când problema nu va fi soluţionată, scrie Profit.

Considerăm că autorităţile Republicii Moldova au procedat corect în 2015, luând decizia de a lichida Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank (după ce aproximativ $1 mlrd. au “dispărut” din acestea în anul 2014 - Profit). Au întreprins o măsură dificilă, dar necesară. Totuşi, cauzele de bază ale pericolelor financiare din sectorul bancar nu au fost înlăturate. Autorităţile în continuare nu ştiu cine sunt acţionarii reali ai unor bănci de importanţă majoră. Şi nu mă refer la numele persoanei indicat pe certificatul de acţionar, ci la proprietarul real al acestuia.

Dacă nu există claritate în privinţa proprietarilor acestor acţiuni, atunci există riscul că aceste bănci vor acorda împrumuturi persoanelor asociate cu proprietarii. De fapt, anume acest lucru s-a şi întâmplat la BEM. De aceea, le-am explicat autorităţilor că vom fi dispuşi să reluăm acordarea suportului bugetar, doar atunci când va exista o abordare corespunzătoare faţă de riscurile din sectorul bancar şi când acestea vor fi ţinute sub control. Cooperăm foarte strâns cu FMI şi ne coordonăm poziţiile. De asemenea, BM prestează servicii de consultanţă Băncii Naţionale şi Guvernului.

Acum un an, spuneam că nu are rost să dai bani prin uşa din faţă, atâta timp cât există riscul ca aceştia să fie furaţi prin uşa din spate a sectorului bancar. Riscurile de fraudă din sectorul bancar reprezintă în continuare un motiv de îngrijorare şi ar putea din nou avea impact asupra finanţelor publice. De aceea, considerăm că suportul bugetar va putea fi reluat atunci când riscurile faţă de finanţele publice ce provin din sectorul bancar vor fi înlăturate. Vom şti că acest lucru este posibil când FMI îşi va anunţa disponibilitatea de a finanţa un program de ţară”, a declarat directorul de ţară al Băncii Mondiale pentru Moldova în interviul pentru Profit.

Citiți interviul integral AICI.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md