Negruță, despre jaful secolului: Nu e doar un miliard dispărut, e vorba despre mult mai mult

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Frauda din sistemul bancar moldovenesc nu a fost nici pe departe un eveniment singular, afirmă fostul ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţa, care crede că este vorba, de fapt, despre un „carusel” folosit de mai multe ori.

„Noi vorbim de furtul miliardului ca despre ceva convenţional. Pentru că, până la urmă, nu este vorba doar de un miliard dispărut, dar e vorba de mult mai mult. E „un carusel” folosit de mai multe ori”, susţine fostul ministru.

„Tot ce ţine de sistemul bancar cu implicarea mai multor bănci pe parcursul anilor – interesul a fost preluarea controlului asupra fluxurilor financiare şi a rezervelor de care dispune statul în BNM. Este o inginerie mult mai complicată. Evident că elementele care le vedem acum, ne arată „arhitectul”, şefi de şantiere, brigadiri, executori, instituţii cu misiune de inspecţie care se prefac că nu văd nimic. Vedem un talent deosebit şi cunoştinţe de care au dat dovadă privind felul cum funcţionează instituţiile financiare, instituţiile publice, instrumentele sau pârghiile care trebuie să fie utilizate pentru a obţine rezultatul dorit”, a declarat Negruţa, într-un interviu pentru report.md.

Vorbind despre misiunea FMI care urmează să vină la Chişinău va iniția discuții pentru semnarea unui eventual nou program de colaborare cu FMI, dar negocierile pe marginea acestui program ar putea avea loc abia în toamnă, urmând ca la sfârşutul acestui an să fie configurat un memorandum, cu respectarea tuturor formalităţilor şi aspectelor decizionale din partea Consiliului Director al FMI de la Washington.

„Acesta e scenariul optimist, care ar putea fi realizat doar dacă Guvernul de la Chişinău va ajunge la o înţelegere cu FMI. Sunt câteva cerinţe asupra cărora FMI insistă de mulţi ani. În primul rând, este vorba de un plan de asanare a situaţiei din sectorul bancar. Accent se pune pe transparentizarea acţionariatului, investigarea fraudelor, recuperarea prejudicilor cauzate de furtul miliardului, dar şi pe măsurile de sporire a siguranţei în sectorul bancar. În al doilea rând, FMI insistă asupra măsurilor de consolidare fiscală, revizuirea taxelor/cotelor de impozitare. De asemenea, se insistă asupra optimizării cheltuielilor bugetare. O misiune tehnică specializată în cheltuieli bugetare a fost zilele trecute la Chişinău. În ultimii trei ani, fiind ani electorali, în Republica Moldova s-au făcut mai multe promisiuni populiste fără acoperire financiară. Astăzi, bugetul de stat, ca şi în 2015, poate face faţă doar plăţilor curente, iar ceea ce face actualul guvern, în lipsa resurselor interne suficiente şi cu cele externe îngheţate, nu este decât un exerciţiu de echilibristică. În al treilea rând, Moldova trebuie să treacă la reforme structurale. Este vorba şi de anumite privatizări care trebuie realizate într-o manieră transparentă şi de o coerenţă cu politicile bugetar-fiscale”, a mai spus ministrul.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...