Petru Buragă a fost pădurar timp de 14 ani şi spune că pe parcursul activităţii sale şi-a îndeplinit toate obligaţiile de serviciu. Bărbatul susţine că presiunile din partea şefului Întreprinderii Silvice Iargara, Igor Jugănaru, au început încă în 2011, iar motivul ar fi că pădurarul este fratele preşedintelui organizaţiei teritoriale a Partidului Comuniştilor.

Petru Buragă mai povesteşte că, acum două săptămâni, când încă nu era demis, a aflat că Igor Jugănaru l-ar fi obligat pe un antreprenor să cumpere tot lemnul care era de vânzare, iar muncitorii care au tăiat copacii mai bine de patru luni urmau să primească lemne din altă localitate. În semn de protest, muncitorii i-au blocat de câteva ori accesul în pădure antreprenorului, fiind nevoie şi de intervenţia poliţiştilor pentru a potoli spiritele.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Leova au iniţiat un dosar penal şi urmează să stabilească toate circumstanţele cazului, iar ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, ne-a declarat că va veni cu o reacţie după ce va discuta cu părţile implicate în acest conflict.