Linkuri accesibilitate

Parlamentul moldovean a adoptat proiectul legii bugetului de stat pentru 2016


Cu întârziere de peste jumătate de an, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat vineri, 1 iulie proiectul bugetului de stat pe 2016. El cuprinde un deficit de 4,2 miliarde de lei, pe care guvernul spune că speră să-l acopere în cea mai mare parte din finanțări externe, dar și prin privatizări. Pentru buget și-au dat votul 51 de deputați din cei 83 prezenți. Opoziția a criticat proiectul încă de la finalizarea lui de către guvern în luna mai, spunând că în absența unui acord cu Fondul Monetar Internațional finanțarea externă este incertă. O misiune FMI este așteptată săptămâna viitoare la Chișinău, iar ministrul finanțelor Octavian Armașu, într-un interviu acordat Europei Libere vinerea trecută, s-a arătat optimist că se va ajunge la un nou program de creditare: „Îngrijorări mari nu am pentru că noi foarte multe lucruri deja le-am discutat, foarte multe lucruri deja sunt clare. Este vorba despre inițierea unor ample reforme în primul rând în domeniul financiar-bancar.”

XS
SM
MD
LG