Trafic rutier suspendat sâmbătă pe șoseaua Muncești din capitală

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Sâmbătă, 2 iulie 2016, între orele 8.00 -17.00, va fi suspendat traficul rutier pe șoseaua Munceşti din capitală tronsonul cuprins între străzile Pandurilor – Burebista, în legătură cu desfăşurarea lucrărilor de defrişare şi curăţare a arborilor.

Potrivit Primăriei municipiului Chişinău, pe perioada efectuării lucrărilor, rutele de troleibuz nr. 5 şi nr. 20 vor fi anulate. Totodată, autobuzele de pe ruta nr. 18 vor avea următorul traseu:

Tur – de pe şos. Munceşti pe str. Pandurilor, str. N. Titulescu, str. N. Zelinski, str. Sarmizegetusa, str. Burebista, şos. Munceşti şi în continuare pe traseul stabilit;

Retur – de pe şos. Munceşti pe str. Burebista, str. Sarmizegetusa, str. Pandurilor, şos. Munceşti şi în continuare pe traseul stabilit.

Microbuze de pe rutele nr. 118, nr. 120 şi nr. 171 vor circula astfel:

Tur – de pe şos. Munceşti pe str. Pandurilor, str. N. Titulescu, str. N. Zelinski, str. Sarmizegetusa, str. Burebista, şos. Munceşti şi în continuare pe traseul stabilit;

Retur – de pe şos. Munceşti pe str. Burebista, str. Sarmizegetusa, str. Pandurilor, şos. Munceşti şi în continuare pe traseul stabilit.

Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...