Cei zece magistraţi fac parte din completul de judecată numit pentru examinarea contestaţiei Domnicăi Manole. Magistrata, care s-a ales cu dosar penal pentru că a dat câştig de cauză Platformei Demnitate şi Adevăr în litigiul cu CEC privind desfăşurarea referendumului republican de modificare a Constituţiei pentru alegerea şefului statului de către popor, a contestat la CSJ decizia Consiliului Superior al Magistraturii prin care i-a fost ridicată imunitatea. 

Astfel, declaraţia de neîncredere înaintată preşedintelui CSJ s-a bazat pe faptul că Mihai Poalelungi, în calitatea sa de membru al CSM, a participat la adoptarea hotărârii prin care s-a decis urmărirea penală a Domnicăi Manole.

În cazul judecătorilor Ion Druţă, Iuliana Oprea şi Galina Stratulat, aceştia nu corespund condiţiilor principiului de imparţialitate, pentru că anterior au fost sancţionaţi disciplinar, iar raportor al cauzei a fost Domnica Manole.

Totodată, Tatiana Vieru, Valentina Clevadî, Tamara Chişcă-Doneva, Iurie Bejenaru şi Oleg Sternioală sunt judecătorii care au emis decizia care a fost pusă la baza acuzaţiilor penale de către Procuratura Generală. Domnica Manole consideră că magistraţii recuzaţi nu pot fi imparţiali în acest caz.

Judecătoarea Iulia Sîrcu a fost, de asemenea, membru al completului de judecată care a examinat cauza SRL „Basconslux” împotriva Ministerului Finanţelor, Agenţiei Sporturilor, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, şi a fost sancţionată disciplinar.

Domnica Manole a mai declarat neîncredere judecătorului Mariana Pitic, deoarece în cadrul unui concurs pentru suplinirea funcţiei vacante de judecător la CSJ i-a adus critici privind incompatibilitatea exigenţelor impuse candidaţilor la funcţia de judecător la CSJ în raport cu propriile performanţe profesionale.

Magistraţii CSJ au respins însă cererea de recuzare, iar avocaţii Domnicăi Manole au declarat că în urma deciziei luate va avea loc un proces inechitabil, întrucât judecătorii numiţi sunt imparţiali.

Cererea de chemare în judecată, înaintată de judecătoarea Domnica Manole împotriva Consiliului Superior al Magistraturii va fi examinată pe 7 iulie. Amintim că acum o lună, CSM i-a permis Procuraturii Generale să iniţieze urmărirea penală pe numele Domnicăi Manole. Judecătoarea a declarat că a respectat legea şi că ar fi vorba despre o răzbunare pentru criticile făcute anterior, acuzaţii respinse de şeful CSM.

Hotărârea CSM a fost criticată de reprezentanţi ai societăţii civile şi a provocat nedumerirea Delegaţiei Uniunii Europene şi a Ambasadei Statelor Unite la Chişinău. Ulterior, decizia CSM a fost atacată la CSJ. În pofida neexaminării cauzei, procurorii anticorupţie au demarat urmărirea penală şi au ridicat calculatorul din biroul Domnicăi Manole. Gestul a fost contestat la şeful Procuraturii Anticorupţie. 

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.