icon

Întâlnire a Premierului cu un investitor japonez care va crea în Moldova aproximativ 3000 de locuri de muncă

27-06-2016 18:19
2,246

Compania ”Fujikura” intenţionează să lanseze producția în Republica Moldova şi, la prima etapă, să creeze aproximativ 700 de locuri de muncă, urmând ca, ulterior, această cifră să poată urca până la 3000 de locuri de muncă. Anunţul a fost făcut, astăzi, în cadrul întrevederii cu Prim-ministrul Pavel Filip de către Președintele Fujikura Automotive Europe, Kimio Koizumi.

 

Premierul a salutat această intenţie a investitorului, menţionând că obiectivul Guvernului este creşterea nivelului de trai al populaţiei, iar aceasta înseamnă investiţii în economia ţării, noi locuri de muncă şi salarii decente.

 

Pavel Filip a spus că Executivul este un aliat al investitorilor, fiind permanent preocupat de îmbunătăţirea mediului de afaceri. „În acest scop, a fost instituit moratoriul la controalele de stat, a fost aprobat în Guvern proiectul de lege privind reducerea de la 69 la 11 a numărului entităţilor cu funcţii de control, plus 5 regulatori naţionali. De asemenea, am redus cu 25% numărul de acte permisive și  au fost anulate mai multe ordine vamale”, a precizat Şeful Cabinetului de miniştri.

Printre deciziile importante, Pavel Filip a menţionat şi crearea Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministru. ”Consiliul Economic reprezintă o platformă de comunicare cu mediul de afaceri. La ședințele Grupurilor de lucru din cadrul acestuia sunt abordate problemele existente, identificate soluţiile, ca mai apoi, la şedinţele de Guvern, să fie aprobate deciziile necesare pentru depăşirea acestor constrângeri, sau se pun în practică  idei bune sugerate de investitori”, a punctat Pavel Filip.

 

La rândul său, Președintele Fujikura Automotive Europe, Kimio Koizumi, a arătat că intenţionează să lanseze producția în Republica Moldova în luna august a acestui an. Acum sunt angajate persoanele, care vor activa la uzină. „ Suntem interesaţi să fim prezenți și foarte activi în Republica Moldova. Dacă lucrurile vor merge aşa cum ne dorim, în următorii 2 ani şi jumătate ne vom extinde afacerile şi vom angaja până la 3 mii de persoane”, a menționat Președintele Fujikura Automotive Europe.

Compania Fujikura planifică la prima etapă realizarea proiectului investițional pe teritoriul Zonei Economice Libere (ZEL) Expo Business Chișinău, cu posibilitatea extinderii în Cahul, unde a fost deschisă o subzonă a ZEL Bălți.

 

Compania Fujikura este un producător mondial de sisteme electrice în automotive, electronică, și telecomunicații cu peste 53 mii de angajați la nivel global cu o cifră de afaceri depășește 5 miliarde USD. Fujikura Automotive Europe este prezentă în Germania, România, Spania și recent a deschis fabrici noi în Ucraina și Rusia

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31