Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   A fost reținut membrul unei…

A fost reținut membrul unei rețele de proxeneți

Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost reţinut, fiind bănuit de racolarea unei minore de 17 ani, de a se prostitua pentru bani. Individul ar fi profitat de vulnerabilitatea victimei şi ar fi convins-o să ofere servicii sexuale contra plată sub protecţia sa, într-un apartament închiriat.

Conform datelor acumulate de către poliţişti, bărbatul s-ar fi apropiat de victimă pe stradă, invitând-o la o cafea. Astfel, ar fi determinat-o să se prostituieze, cunoscând de faptul că este încă minoră.

Actualmente, bănuitul este cercetat penal în stare de arest pentru trafic de copii, iar victima a fost plasată la un centru specializat unde-i este asigurată asistenţă psihologică.

Dacă vinovăţia bănuitului va fi demonstrată în instanţa de judecată, atunci el riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 10 până la 12 ani.

Este de menţionat, că individul făcea parte dintr-o reţea de proxeneţi, care anterior au fost documentaţi şi reţinuţi de poliţia capitalei.