„S-a închis cam repede şedinţa. Eu nu pot nega că nu am anticipat un astfel de vot pentru că s-a vorbit foarte mult în presă şi a ajuns şi la urechile mele. Însă am preferat să mă ocup de alte probleme şi mai puţin de aceste vorbe. Am un mesaj şi în cazul unui vot negativ, iar acesta este pentru cetăţeni. Din 2009 încoace nu găsesc un moment mai jenant decât ăsta de azi. Este imposibil să explici cetăţenilor de ce după acel vot din 30 noiembrie noi nu am reuşit să creăm o majoritate transparentă. Orice argumente doar ne vor decredibiliza”, a declarat Iurie Leancă.

„Votul de azi este o expresie a unei politici impotente. Să plecăm capul în faţa cetăţenilor şi să ne cerem scuze, să relansăm de urgenţă negocieri de formare a unei majorităţi parlamentare proeuropene cu obiective clare. Partea plină a paharului este că s-a demonstrat că acest joc netransparent cu PCRM nu este unul funcţional. Nu exisă o şansă ca alianţa minoritară să funcţioneze eficient, cu randament. Este o obligaţie pentru aceste partide să negocieze un nou acord în următoarele zile. Voi insista să lansăm discuţii de urgenţă şi sper să refacem cât mai curând această alianţă funcţională. Altfel, va fi imposibil să susţin în calitate de deputat o guvernare minoritară”, a continuat Iurie Leancă.

Totodată, liberal-democratul a menţionat că Republica Moldova nu are şanse să continue calea de integrare europeană cu o coaliţie minoritară în Parlament. În opinia acestuia, integrarea europeană a ţării depinde 80 la sută de paşii făcuţi de Chişinău acasă, în lupta cu corupţia, reformarea justiţiei şi sancţionarea tuturor celor care fură statul.