Ministrul ungar de externe sare în apărarea Rusiei: Prelungirea sancțiunilor UE este o decizie „greșită” și „antidemocratică”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Decizia Uniunii Europene de a prelungi sancțiunile împotriva Rusiei este „greșită” și a fost luată într-un mod antidemocratic, a declarat miercuri ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, citat de agenția MTI.

Ar fi trebuit clarificat dacă și în ce măsură sancțiunile contribuie la respectarea acordurilor de pace încheiate la Minsk între guvernul ucrainean și separatiștii proruși, iar „în lipsa unei soluții mai bune” Ungaria sprijină o dezbatere pe acest subiect în toamnă, a mai afirmat Szijjarto după o reuniune a comisiei economice interguvernamentale Ungaria-Rusia.

Șeful diplomației ungare a apreciat că a sosit momentul să se înceteze cu „această abordare europeană ipocrită”, remarcând faptul că dincolo de ceea ce pare a fi o poziție europeană fermă, politicienii europeni prezenți săptămâna trecută la Forumul economic internațional de la Sankt Petersburg au discutat despre cooperarea economică cu Moscova.

Rusia este unul dintre cei mai importanți parteneri economici și comerciali ai Ungariei, iar obiectivul reuniunii de miercuri a fost sporirea cooperării în toate domeniile ce nu sunt influențate de sancțiuni, a explicat Sijjarto, punând accentul pe cooperarea privind centrala nucleară de la Paks, pe care a caracterizat-o drept cea mai importantă investiție din perspectiva siguranței energetice a Ungariei. El s-a referit și la noul acord pentru importul de gaze rusești, care garantează livrările de gaze până în anul 2019 și în condițiile unor prețuri convenabile Ungariei.

Ambasadorii celor 28 de state membre ale Uniunii Europene au convenit marți asupra prelungirii cu încă șase luni a sancțiunilor economice adoptate împotriva Rusiei în vara lui 2014 pentru implicarea acesteia în conflictul ucrainean.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...