Anunţul a fost făcut de unul dintre avocaţii Elenei Udrea, Marius Striblea, care a precizat, la ieşirea din sala de judecată, că a fost admisă parţial propunerea anchetatorilor în sensul că judecătorul nu a luat în considerare acuzaţia de spălare de bani.

Judecătorul ICCJ a admis cererea de înlocuire a măsurii controlului judiciar, dispus anterior de procurorii DNA faţă de Udrea în dosarul Microsoft, cu măsura arestului preventiv şi cererea DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea pentru acuzaţia privind mita luată de la Dinu Pescariu, acuzaţie formulată de procurori după instituirea controlului judiciar.

Marius Striblea a mai spus că, în opinia sa ca avocat, nu este normal ca toţi cei vizaţi în dosar care au făcut denunţuri împotriva Elenei Udrea să fie în libertate, în vreme ce persoanele care au refuzat să o denunţe pe clienta sa să fie arestate.

Acesta a mai arătat că există în acest moment persoane care sunt vizate în cazul Microsoft, dar care nu au fost luate la întrebări de procurori.

Decizia ICCJ nu este definitivă şi poate fi contestată la aceeaşi instanţă. Avocatul Marius Striblea a precizat de altfel că o va contesta, iar judecarea contestaţiei ar putea avea loc luni.