Deputaţii PSRM l-au acuzat pe ministrul Apărării că permite „desfăşurarea anumitor activităţi comerciale dubioase, în urma cărora se obţin venituri a căror utilizare este netransparentă”.

Aceştia susţin că trei complexe de rachete antiaeriene S-125M1 au fost transmise de la balanţa Ministerului Apărării  în gestiunea Aeroportului Internaţional Mărculeşti, care ulterior au fost vândute la un preţ de 600 de mii de dolari.

„Licitaţia organizată de Aeroportul Internaţional Mărculeşti care lasă mai multe semne de întrebare faţă de corectitudinea acestei tranzacţii, în timp ce multe persoane din domeniul militar consideră că statul este prejudiciat cu milioane de dolari. În rezultat, RM a rămas cu spaţiul aerian neprotejat şi cu capacitatea de apărare distrusă”, afirmă socialiştii.

De cealaltă parte, Anatol Şalaru a respins toate acuzaţiile, afirmând că vânzarea acestor complexe de rachete antiaeriene a fost luată încă în 2001 de Parlament, în condiţiile în care gradul de uzură a acestora era încă atunci de 100%.

Ministrul Apărării a adăugat că de fapt socialiştii fac campanie electorală şi că scopul moţiunii este de fapt distrugerea Armatei Naţionale.

Vă prezentăm mai jos textul integral al moţiunii.