Proiectul Legii privind procuraturile specializate a trecut de Guvern

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cabinetul de miniştri a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul Legii cu privire la organizarea şi funcţionarea procuraturilor specializate. Documentul prevede instituirea Procuraturii anticorupție, Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale.

Potrivit proiectului, procuraturile specializate vor avea buget separat, o organigramă distinctă cu împuterniciri speciale. Sediile acestora vor fi localizate în municipiul Chișinău, cu oficii teritoriale sau reprezentanţe în teritoriu.

Conform organigramei, sunt prevăzuți maximum 50 de procurori, 40 de consultanți ai acestora, 31 de ofițeri de urmărire penală şi de investigații, 10 specialiști şi 7 angajați în structura personalului tehnic și administrativ. Legea prevede că procurorii din cadrul procuraturii specializate sunt independenţi procesual, fiind conduși de procurorul-şef, ajutat de un adjunct ori, după caz, de adjuncți. Ofițerii de urmărire penală, cei de investigații și specialiștii vor fi selectați de către procurorul-şef al procuraturii specializate și detașați de la alte instituții pe o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii termenului pentru o perioadă similară, prin ordinul Procurorului General, cu avizul conducătorului din care au fost detașat și cu acordul în scris a celui din urmă.

Instituirea procuraturilor specializate se realizează conform Strategiei de reformare a sectorului justiției pentru anii 2011-2016 și a Concepției reformării Procuraturii.

Documentul urmează să fie examinat de Parlamentul Republicii Moldova.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...