11:46:45 28.03.2024
Stiri

S-a urcat BĂUT la volan şi a ascuns ARMA sub bancheta din faţă a maşinii. Unde a ajuns

Social 22.04.2015 21:19 Vizualizări1087 Autor: Ziarul National


S-a urcat BĂUT la volan şi a ascuns ARMA sub bancheta din faţă a maşinii. Unde a ajuns igp.gov.md

Un bărbat de 31 de ani din municipiul Bălţi a fost prins de poliţişti în noaptea de 20 spre 21 aprilie, în timp ce conducea maşina prin localitate în stare de ebrietate.

Atunci când a fost oprit de inspectorii de patrulare din cadrul Regimentului Nord al INP, tânărul de la volanul unui automobil de marca „Dacia”, care se deplasa neregulamentar, vorbea incoerent, fapt ce i-a determinat pe inspectori să efectueze testarea alcooscopică.

Oamenii legii au stabilit că bărbatul avea în aerul expirat 0,82 g/l de alcool şi continua să se agite.

Acest fapt le-a dat de bănuit poliţiştilor care au decis să controleze mai amănunțit maşina. Drept urmare, a fost depistată o pușcă de vânătoare de model TOЗ-63 care era transportată sub bancheta din față a autoturismului.

Arma era transportată cu mari abateri de la legislaţie, cu încălcarea regulilor de deţinere, port și transport al acesteia.

Bărbatul a fost condus la Inspectoratul de poliție Bălți pentru a da explicaţii.

Dacă vinovăția șoferului va fi dovedită, acesta riscă amendă de până la 3 000 de lei cu confiscarea armei.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md