Klaus Iohannis la întrevederea cu Andrian Candu: România este alături de drumul european al Republicii Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

România este alături de Republica Moldova, alături de drumul european al Republicii Moldova. Îmi doresc pentru cetățenii moldoveni aceeași ca și pentru cetățenii români. Declarația a fost făcută de Președintele României Klaus Iohannis la întrevederea cu Președintele Parlamentului Andrian Candu.

Principalele subiecte abordate în cadrul discuțiilor au vizat relațiile bilaterale între cele două state, situația economică și social-politică din Republica Moldova, scrutinul prezidențial din 30 octombrie curent, agenda UE a țării noastre, securitatea regională în contextul reluării negocierilor în formatul „5+2”.

Potrivit unui comunicat de presă emis de direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu a dat asigurări că, până la sfârșitul sesiunii curente a Legislativului, țara noastră va implementa în totalitate angajamentele asumate în foaia de parcurs privind reformele prioritare agreate cu Uniunea Europeană.

Președintele României Klaus Iohannis a îndemnat autoritățile de la Chișinău să continue în același ritm implementarea Acordului de Asociere și al celui Liber Schimb.

Președintele Parlamentului Andrian Candu efectuează, în perioada 13–16 iunie curent, o vizită de lucru la București și Bruxelles.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...