CEC susține inițiativa lui Ghilețchi de a interzice publicitatea electorală pe panouri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Comisia Electoral Centrală (CEC) susține inițiativa deputatului neafiliat Valeriu Ghilețchi de a interzice publicitatea electorală pe panouri.

Președintele Comisiei Iurie Ciocan a declarat că CEC va examina acest proiect de lege care, în opinia sa, este unul progresist și vine să îmbunătățească a procesul de comunicare între clasa politică și alegători.

„Există o multitudine de instrumente ce oferă posibilitate concurenților electorali să comunice cu alegătorii și să-și promoveze programele electorale. Limitarea panourilor publicitare va contribui, pe de o parte, la desfășurarea unei campanii corecte și echitabile pentru toți concurenții electorali, indiferent de veniturile financiare ale acestora, iar pe de altă parte, va reduce din aspectul inestetic al localităților din țară. Excluderea panourilor publicitare în perioada electorală reprezintă o practică reușită în statele membre ale Uniunii Europene, un exemplu recent fiind campania electorală pentru alegerile locale generale din România”, a declarat președintele CEC, în cadrul unei întrevederi cu Ghilețchi.

Deputatul Ghilețchi, care este autorului proiectului de lege, consideră că prin modificările aduse Codului electoral „se propune limitarea numărului de afișe pe care fiecare concurent electoral le poate plasa în spațiile special amenajate”.

„Totodată, proiectul interzice utilizarea panourilor publicitare, standurilor, instalațiilor și construcțiilor (situate separat sau pe pereții și acoperișurile clădirilor), tablourilor suspendate electromecanice și electronice”, mai spune Ghilețchi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...